Cartierul Armenesc: tur-pilot

CUM TE ÎNSCRII? E-mail la rezistenta.urbana@gmail.com, cu subiectul „Tur Cartier Armenesc” și numele tău complet. Dacă înscrii mai multe persoane, e nevoie de numele tuturor. Excepție fac minorii, a căror responsabilitate a participării la tur o poartă părinții/însoțitorii. În eventualitatea în care nu mai ajungi la tur, te rugăm anunță-ne pe e-mail

Bucureștiul vechi s-a dezvoltat și cu ajutorul comunităților minorităților etnice: evreii, armenii, grecii sau bulgarii. Armenii au ajuns în Țară Românească încă din secolele 15-16. Negustori și meșteșugari iscusiți, s-au stabilit în Bucureștiul pre-fanariot și fanariot în jurul Oborului vechi, în lungul Căii Moșilor și în jurul bisericii Armenești. De la case-vagon negustorești la vile antebelice somptuoase și blocuri moderniste-art déco interbelice spectaculoase, cartierul armenesc a fost și e una dintre cele mai fascinante zone ale Bucureștiului.

Vino să explorăm o zonă cu povești și clădiri fascinante, într-un tur-pilot special*, duminică, 9 februarie. Cristi Radu (instagram.com/raidenbucharest), urban storyteller, te duce la pas și-ți arată câteva locuri speciale, pe un traseu care pornește din Obor, șerpuiește pe lângă Calea Moșilor, apoi o cotește spre centru și se încheie în Piața Rosetti. Turul este realizat independent.

► CÂND? Duminică 09.02, ora 11:00 AM. Turul durează aproximativ trei ore. Ia-ți încălțări lejere, îmbracă-te adecvat și hidratează-te.

► PARTICIPANȚI. Grupul se constituie din persoanele care se prezintă la punctul de întâlnire până la ora începerii turului, cu rezervare prealabilă pe e-mail rezistenta.urbana@gmail.com.
Turul se ține dacă se formează un grup de minimum 8 participanți.

► ACCESUL. Participarea la tur se face în baza unui suport voluntar recomandat de 60 lei/persoană, oferit pe loc.

► PUNCT DE ÎNTÂLNIRE. Încearcă să ajungi cu 10 minute înainte de ora de începere.

IMPORTANT. În funcție de condițiile meteo sau dacă intervine ceva, turul poate fi amânat sau anulat, situație care se va anunța de îndată pe event, verifică periodic tab-ul „Discussion” aici.

Ne vedem pe stradă!

instagram.com/bucurestirealist
facebook.com/bucurestiivechisinoi

*) Traseul-pilot al turului include opriri la:
• Casa cu Armură
• Casa Maură
• Casa Dem. Dobrescu
• Casa Melik
• Biserica Armenească
• Farmacia Gheorghe Hotăranu