More on istagram.com/raidenbucharest
Privind spre blocul-turn de la Sala Palatului din curtea interioară a unui bloc-unicat, parte a reconstrucției postbelice a zonei bombardate dimprejurul fostului Palat Regal. Imobilul de locuire colectivă are cursive masive pe spate, pe unde se face accesul în majoritatea apartamentelor. Vibe-ul de hotel din Mamaia din anii ’60 e justiticat, deoarece blocul datează din 1959-1969, construit la pachet cu ansamblul Piața Palatului RPR, cu Palatul Congreselor (Sala Palatului) ca „bijuterie a coroanei”. Blocul-turn include apartamente unde au locuit ofițeri de contrainformații.
Probabil unul dintre cele mai interesante structuri proiectate pe un sit anterior bombardat – vecinătatea Pieței Revoluției (în 1944, Piața Palatului Regal). După întoarcerea armelor în 1944, Germania a bombardat toată această zonă. Parcelele ocupate anterior de case de secol 19, vile antebelice/interbelice și bloculețe interbelice distruse au fost unificate și incluse în planul de redefinire a parcelarului urban.
Blocul acesta e mult mai spectaculos „pe spate”, inde prezintă cursive extrem de lungi – practic, coridoare – ce fac accesul la apartamente. Astfel, majoritatea apartamentelor se accesează de pe cursive, nu de pe casa scărilor și dinspre lifturi (doar câteva). Forma clădirii generează o curte interioară spațioasă, delimitată vizavi de spatele unor clădiri mai vechi, supraviețuitoare.
Era epoca urbanismului liber, de aceea blocul ăsta e unicat și oferă o super perspectivă spre blocul-turn de la Sala Palatului, a doua „vedetă” ansamblului Piața Palatului RPR după Palatul Congreselor (Sala Palatului). Imobilul, printre cele mai înalte din București la inaugurarea din 1960, avea apartamente destinate ofițerilor de Securitate, restaurant la mezanin și primul skybar, pe terasă (acesta destinat doar privilegiaților regimului).
Uite cum dincolo de geometrie se ascund povești.