Interioarele Casei Poporului sunt impresionante

Interioarele Casei Poporului sunt impresionante, dar la modul ciudat. Opulența neoclasică dintr-un deceniu dezastruos pentru populație, anii ’80, tributară sfârșitului regimului Ceaușescu, arată detașarea liderilor de viața de zi cu zi a oamenilor de rând. Totuși, istoria trebuie spusă așa cum a fost. Hai să ne uităm la una dintre cele două scări simetrice din Galeria de Onoare aflată la parterul clădirii, spre intrarea principală (de est), dinspre Piața Constituției/b-dul Unirii.

Cele două scări monumentale sunt iluminate fiecare de câte o fereastă înaltă de 16 m. Ferestrele pot fi acoperite fiecare cu draperii în greutate de aprox. 250 kg fiecare, ce se spală manual.

Acest tronson al Casei Republicii (denumirea inițială a clădirii) – Galeria de Onoare și scările – a fost refăcut de peste cinci ori. Ceaușescu voia să vadă machete transpuse la scara 1:1, că nu avea studiile necesare să înțeleagă desenele tehnice, planurile și scalarea machetelor obișnuite. Înălțimea treptelor scărilor e de 14–16 cm, special calculată să se coreleze cu înălțimea Ceaușeștilor. Pe aici și-ar fi primit oaspeții și nu voiau să obosească urcând/coborând. Ei ar fi utilizat câte una dintre scări fiecare, respectând simetria.

Altcumva, scările Galeriei de Onoare duc la etajul 1, unde se află, printre altele, sala de plen a Camerei Deputaților. Utilizate azi de „aleșii neamului” în timp ce fac legi bune pentru populație, în slujba căreia sunt (ironie de final).

📸instagram.com/raidenbucharest