1 Decembrie 1918 a însemnat celebrarea Marii Uniri la București cu revenirea Familiei Regale în Capitală și un alai ce a parcurs orașul de la Gară Regală la Catedrala Mitropolitană (acum Patriarhală). Aceasta este una dintre puținele fotografii în care apare vechea clădire a Gării Regale, cu Regele Ferdinand I, Regina Maria și generalul francez Henri Mathias Berthelot în prim-plan.
Vechea Gară Regală, alternativ Gara Mogoșoaia, era o construcție din cărămidă cu aspect relativ modest, ridicată în 1886, în vremea Regelui Carol I. În 1936, Direcțiunea Generală a CFR a decis construirea unei noi gări, pe locul celei vechi. Arhitectul Duiliu Marcu a proiectat edificiul pe care îl știm în prezent, în stil rațional monumental specific epocii Regelui Carol al II-lea. Noua Gară Regală, azi Gara Băneasa, s-a deschis în 1938.
foto: Cabinetul de Stampe al Academiei Române
Radu Tutu





















