Dâmbovița la Podul Rahova

Dâmbovița la Podul Rahova (alternativ, Podul Justiției), privind către ceea ce este azi centrul istoric, în 1925. În prim-plan, podul de piatră construit în anii 1880, când Dâmbovița a fost canalizată și a căpătat cursul actual.

Podul acesta a dispărut în anii ’30, la acoperirea râului cu un planșeu de beton între Piața Unirii și Piața Națiunilor Unite. Planșeul a fost decopertat în anii ’80, albia a fost restabilită, dar podul nu a reapărut.

În stânga, se observă fostul Hotel Regina, ulterior Hotel Central după 1948, cămin studențesc al Institutului de Petrol și Gaze în anii ’60, apoi Hotel Rahova, închis în anii ’80.

În dreapta, legendarul Han Verde, demolat în anii ’30 pentru ridicarea blocului Dattelkramer, cu magazin de mobilă la parter și mezanin, spațiu azi ocupat de o Trattoria. Aceste două clădiri erau inițial pe Calea Rahovei, în prezent segment al străzii Șelari pe acest tronson.

Radu Tutu