Deși pentru unii poate părea că subiectul crucilor din piatră este epuizat, iată că deunăzi prietenul Ovidiu Neacșu l-a readus în actualitate printr-o imagine care arată că indiferența și lipsa de respect se manifestă oriunde în țara asta. Crucile din piatră sunt martore ale unor vremuri apuse, sunt elemente identitare ale vechilor comunități bucureștene care au coagulat urbea, iar distrugerea parțială sau totală este echivalentă cu ștergerea memoriei. Nu este primul caz, însă sper că este ultimul, în care crucile bucureștene din piatră s-au găsit într-o astfel de situație, multe dintre acestea au fost mutate tocmai pentru a fi protejate de acțiunea umană. Exemple sunt destule și voi aduce în discuție doar două care par ascunse, fapt care le-a pus practic la adăpost: prima este crucea din Oborul Vechi – Crucea lui Mogoș Serdarul – în jurul căreia a fost inițial construit un gard și un acoperiș pentru ca apoi să se construiască o biserică, iar cea de-a doua este crucea Izvorul Tămăduirii, mutată din Oborul Nou în curtea actualului Liecul Ady Endre, ambele pentru a fi protejate împotriva celor care le necinsteau. Multe sunt cazurile în care din neștiință, cu intenții bune, unele cruci sunt distruse de văruirea succesivă, iar mai nou zugrăvirea cu vinarom.
Crucea de față este în parcul din strada Cireșului, este o cruce de fântână ridicată de un anume Constantin Pescaru și se poate vedea cum arăta în urmă cu un veac în imaginile de site-ul dedicat: https://crucidinpiatra.ro/crucea-lui-constantin-pescaru/
