FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea clădirii Operei Naţionale din Bucureşti

La 9 ianuarie 1954, noua clădire a Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti, astăzi Opera Naţională Bucureşti (ONB), era inaugurată cu spectacolul de gală „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski, la pupitrul dirijoral aflându-se maestrul Egizio Massini. A urmat a doua reprezentaţie (pentru publicul larg), în 12 ianuarie 1954.


În 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, autorităţile statului au construit o nouă clădire destinată Operei, situată între Calea Plevnei şi Biserica Sfântul Elefterie, se arăta într-un comunicat al Operei Naţionale Bucureşti prilejuit de aniversarea, la 9 ianuarie 2014, a 60 de ani de la inaugurarea clădirii. „Înfiinţată încă din anul 1885, compania lirică română din Bucureşti, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut, până în seara de 9 ianuarie 1954, un sediu conform cerinţelor genurilor de spectacol pe care le desfăşura. Până la acea dată, teatrul liric de pe malurile Dâmboviţei avusese statutul de chiriaş, printre spaţiile care îi găzduiau spectacolele numărându-se Teatrul Naţional de pe Calea Victoriei (distrus de bombardamentele din august 1944), teatru cu care adesea lupta pentru spaţiul de spectacol şi de repetiţii (iar uneori împărţea costumele şi decorurile), Teatrul Liric (fosta sală Leon Popescu) din Piaţa Walter Mărăcineanu, distrus de cutremurul din 1940, Teatrul Regina Maria, pe cheiul Dâmboviţei, în zona podului Mihai Vodă (astăzi demolate)”, se arată în comunicat.

La 10 ianuarie 1954, balerinii Operei prezentau şi ei primul lor spectacol în noul sediu, cu „Coppélia” de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski şi Oleg Danovski. În pragul deschiderii stagiunii 1953-1954, sub directoratul dirijorului Constantin Silvestri, trupa lirică bucureşteană era alcătuită din 73 de solişti de operă angajaţi, corpul de balet avea 96 de dansatori, corul – 96 de artişti lirici, iar orchestra – 99 de artişti instrumentişti.

Clădirea Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti a fost proiectată de un colectiv de arhitecţi coordonat de arhitectul Octav Doicescu (1902-1981), care a folosit un fond compoziţional clasic, la care a adăugat elemente stilizate specifice arhitecturii naţionale. Clădirea are o faţadă monumentală prevăzută cu o intrare prin trei arcade înalte. Tot atâtea uşi permit accesul în holul principal, foarte spaţios, desfăşurat pe înălţimea a două nivele. Sala propriu-zisă are o formă de potcoavă şi are o capacitate de 1.200 locuri. Scena permite montări fastuoase având dimensiuni corespunzătoare: 24 m lăţime, 20 m adâncime şi 30 m înălţime, arată volumul „Bucureşti, ghid turistic” (Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980).


La 8/20 mai 1885, trupa română de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu, a dat primul spectacol în limba română cu opera „Linda de Chamounix”, de Gaetano Donizetti. La 4 septembrie 1919 a fost înfiinţată, la Bucureşti, Societatea „Opera, artiştii asociaţi”, care la 22 septembrie acelaşi an a luat numele de Societatea lirică română „Opera”.

La 1 aprilie 1921, Opera Română era instituţionalizată, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga, notează https://operanb.ro/. Spectacolul inaugural al noii instituţii, a avut loc la 8 decembrie 1921 cu opera „Lohengrin” de Wagner, sub bagheta lui George Enescu.

Prima maestră de balet a companiei bucureştene a fost Floria Capsali, a cărei activitate a început în 1938. Ea a reorganizat trupa de balet şi a promovat tinerii interpreţi în rolurile principale, se arată pe site-ul oficial al Operei Naţionale Bucureşti.


În cei 100 de ani de activitate neîntreruptă, aniversaţi în anul 2021, prima scenă lirică a ţării a cunoscut o activitate intensă. Repertoriul a cuprins mai mult de 150 de titluri de opere şi de balet, de o mare varietate, însumând marele repertoriu universal. O atenţie deosebită a fost acordată şi creaţiei româneşti, care a cunoscut o remarcabilă dezvoltare datorită creaţiei unor compozitori precum George Enescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Mendelsohn, Zeno Vancea, Mircea Kiriac, Cornel Trăilescu, Laurenţiu Profeta ş.a.

Soliştii Operei Române s-au afirmat, an de an, generaţie de generaţie, atât pe scenele româneşti, cât şi pe cele străine. Cântăreţi ca Jean Athanasiu, George Folescu, George Niculescu-Basu, Florica Cristoforeanu, Traian Grozăvescu, Viorica Ursuleac, Maria Cebotari, Constantin Stroescu, Dimitrie Onofrei, Zenaida Pally, Nicolae Herlea, Arta Florescu, Elena Cernei, Octav Enigărescu, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, Mihail Arnăutu, David Ohanesian, Nicolae Florei, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Dan Iordăchescu, Teodora Lucaciu sau balerini ca Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Gheorghe Cotovelea, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Magdalena Popa, Gelu Barbu, Eugen Marcui, Ioan Tugearu ş.a. au dus departe în lume renumele talentelor româneşti. Eforturile artiştilor lirici de a da formă concretă unui teatru de operă au fost susţinute de compozitori importanţi, creatori ai muzicii unor spectacole de răsunet între care Eduard Caudella, Constantin Dimitrescu, Tiberiu Brediceanu, Mihail Jora, Paul Constantinescu. Succesul s-a datorat şi unor mari dirijori ca George Georgescu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Egizio Massini, Jean Bobescu ş.a., se arată pe https://www.cimec.ro/.

Opera Naţională Bucureşti găzduieşte la ultimul etaj al clădirii Muzeul Operei (deschis în 1964), în cadrul căruia sunt evocate momente şi personalităţi din istoria acestei instituţii culturale. Expoziţia permanentă prezintă o colecţie de peste 30.000 de bunuri culturale, care cuprinde fotografii, programe de sală, afişe, costume de scenă, scrisori, busturi ale marilor muzicieni şi artişti de spectacole de operă, obiecte de recuzită, partituri muzicale etc. Spectatorii o pot vizita în zilele în care sunt spectacole, notează http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/. AGERPRES