„Toate averile mănăstirești închinate și neînchinate precum și alte legate publice sau daruri făcute de diferiți testatori și donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum și la mitropolii, episcopii și la metoacele lor de aici din țară și la alte mănăstiri și biserici din orașe sau la așezăminte de binefacere și de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor așezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului.”
– Legea secularizării averilor mănăstirești, inițiată de Guvernul Mihail Kogălniceanu, votată de Parlament în 1863 și promulgată de domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza
Lăudătorii de azi ai lui Cuza, care-i depun flori peste flori la statui și-l glorifică în cel mai ceaușist, scârbos mod cu putință, sunt aceiași care le fac cele mai nesimțite pofte lui Daniel patriarhul și jucăriei lui, BOR, le dau pe tavă orice teren și clădire doresc, în disonanță totală cu politicile lui Cuza, un fel de inversare a secularizării. Secularizarea a fost cerută încă din 1848. Însăși BOR îi ridică osanale lui Cuza, ceea ce e amuzant. Aceiași aplaudaci ai domnitorului se feresc ca dracul de tămâie de sintagmele „stat secular”, „stat laic” etc., să nu se supere stăpânul din dealul Patriarhiei. Nu mai zic de oprirea finanțării cultelor religioase, că e lezmajestate gravă.
Cum era de așteptat, manifestările publice dedicate Unirii Principatelor din 1859 au stat și anul ăsta sub semnul naționalismului deșănțat, al patriotismului exacerbat, prost înțeles și al cultului personalității lui Cuza, un personaj controversat, care a fost forțat să abdice în 1866 tocmai pentru că se dusese pe ulei spre autocrație și chiar dictatură, cu megacorupție sub el.
Ce vă mai place istoria mistificată, regurgitată în tușe groase.
