Incursiune în cartierul Pantelimon (II)

Brutăria „La Șină” de pe șos. Pantelimon

După ce în urmă cu 3 ani am publicat primul articol dedicat cartierului Pantelimon, a venit momentul să continui ceea ce am început atunci. Este vorba despre reconstituirea prin desene a caselor vechi de pe șos. Pantelimon, demolate în 1974, pe locul cărora s-au construit blocuri de 10 etaje.

De la un fost locuitor al cartierului am reușit să obțin datele necesare reconstituirii tuturor clădirilor începând cu strada Fântânica până la șoseaua Fundeni. Totuși, având în vedere că la primele adrese nu se găseau case de locuit, am desenat o schiță a acestor terenuri:

Așadar, imediat după intersecția cu strada Fântânica era cimitirul Capra, care avea și o biserică. Acesta a fost translatată și ascunsă apoi în spatele blocurilor nou construite. După ea urma un depozit de materiale de construcții, apoi un depozit de lemne de foc și o stație de betoane. Iar dincolo de ele venea strada Macazului, pe care trecea o linie ferată industrială care făcea legătura dintre Gara Obor și fabrica de pâine din Titan. În prezent, această linie este dezafectată.

După strada Macazului se găsea o clădire cu etaj care adăpostea o brutărie numită „La șină”. Fusese înființată în perioada interbelică dar funcționa în continuare după naționalizare. Iată o schiță a acestui imobil:

Brutăria producea mai multe sortimente de pâine: intermediară la 3,15 lei, dublă la 6 lei și franzelă la 2,10 lei (prețurile sunt cele din 1962). Atunci când magazinul fabricii era închis, brutarii mai vindeau uneori pâinea direct peste gardul de la stradă clienților întârziați. Imaginea color a brutăriei poate fi văzută mai jos:

În dreapta brutăriei se afla un gard lung de culoare verde. Avea o poartă mare pentru mașini sau căruțe și o poartă mică pentru locatari. În curtea respectivă era o casă de culoare gri:

În cartier era cunoscută drept „casa lui Pașparache”. Acesta era un comerciant care își avea magazinul în piața de vizavi. Dincolo de această casă era o stradă înfundată, numită „intrarea Lupului”. Era prima dintr-o serie de străzi cu nume de animale. Acestea s-au format înainte de război pe moșia unui mare proprietar de terenuri. Din acest motiv, străduțele purtau numele lui, intrarea Lupului fiind numită anterior și „Petrescu 1”.