La 20 iulie 1848 a avut loc pe Câmpul de la Filaret („Câmpia Libertăţii”) din Bucureşti o manifestaţie de protest împotriva încălcării teritoriului ţării de către armata otomană la 19 iulie. La 19 iulie 1848, o armată otomană de cca 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, trecuse Dunărea, de la Rusciuk (Ruse) la Giurgiu, cu scopul de a restabili „ordinea legală” şi a proteja „vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării”, se arată în „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
În iulie 1848 primejdiile externe deveneau din ce în ce mai evidente. La 19 iulie, trupe otomane trecuseră Dunărea sub comanda lui Suleiman Paşa şi se încartiruiseră la Giurgiu, iar ţarul îşi făcuse cunoscută, printr-o circulară adresată cabinetelor europene, nemulţumirea pentru cursul prea liberal pe care îl luaseră evenimentele din Ţara Românească, aminteşte istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea sa „Istoria românilor de la origini până în zilele noastre” (reeditată de Editura Humanitas, Bucureşti, 1992).
„La 19/31 iulie o parte din armata otomană a trecut Dunărea, aşezându-se la Giurgiu, fapt calificat de „Poporul suveran”, periodic bucureştean revoluţionar, drept „o manifestaţie ostilă către ţară” „, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor”, apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Istoricul şi publicistul Aaron Florian (1805-1887) scria în legătură cu evenimentele revoluţionare din Ţara Românească: „Spiritele în general erau toate înflăcărate şi de la o margine a ţării până la cealaltă toţi simţeau trebuinţa de o prefacere mare în toate. În toată întinderea ţării circulau proclamaţii tipărite ce cuprindeau punturile noii Constituţii. Va să zică toată ţara era revoluţionată”, indică volumul „Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Culegere de studii” (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1974). Masele şi-au manifestat adeziunea la ideile revoluţiei în mod egal şi prin afirmarea deschisă şi hotărâtă de a apăra cuceririle din iunie chiar prin lupta armată. „Înainte ca trupele otomane să-şi fi început înaintarea spre Bucureşti, când Suleiman Paşa se afla la Giurgiu, iar Tinghir, reprezentantul acestuia, la Bucureşti, frământările maselor, întrunirile, manifestaţiile cunosc o desfăşurare fără precedent”. („Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Culegere de studii”)
În ziua de 20 iulie 1848, mii de oameni, printr-o mare demonstraţie, caută să sprijine tratativele în vederea modificării termenilor în care era redactată scrisoarea lui Suleiman. În după amiaza aceleiaşi zile, pe Câmpia Libertăţii se desfăşoară, din nou, o grandioasă adunare la care, ca şi la cea din 15 iunie, participă peste 30.000 de oameni, printre care, după aprecieri contemporane, peste 15.000 de ţărani. „Vorbitorii, insuflând curaj mulţimii, îi vorbeau de sprijinul celor opt milioane de fraţi din celelalte provincii româneşti, de atenţia cu care Europa urmăreşte ridicarea românilor, de eroismul poporului în lupta împotriva cotropitorului”. („Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Culegere de studii”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1974)
Exprimându-şi adeziunea la ideile revoluţiei şi hotărârea de a o apăra, zecile de mii de oameni au aprobat documentul prin care se protesta solemn împotriva intrării trupelor turceşti pe teritoriul ţării. Semnată de peste 30.000 de cetăţeni, „protestaţia” este trimisă la Giurgiu, în timp ce poporul, în capitală, organiza o impunătoare manifestaţie.
Adunări populare de mare amploare s-au ţinut, de asemenea, în zilele de 22 şi 23 iulie. La adunarea din 23 iulie de pe „Câmpia Libertăţii” (Filaret), la care, potrivit evaluărilor unor corespondenţi de presă, ar fi participat aproximativ 40.000 de oameni, se aprobă noua componenţă – din şase membri – a Locotenenţei domneşti. Cu acest prilej, a fost subscrisă o declaraţie cuprinzând „cererile naţiunii române”. Adresa, înaintată lui Suleiman, a fost acoperită cu peste 24.000 de semnături, la care se adăugau peceţile a 40 de sate. După încheierea adunării, zeci de mii de oameni, cu făclii şi muzici, au făcut o puternică demonstraţie în favoarea Constituţiei, potrivit volumului „Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Culegere de studii” (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1974). Deputăţiile trimise spre Giurgiu erau însoţite continuu de mii de oameni, care formau un coridor viu între capitală şi portul dunărean. „În aşteptarea răspunsului la cererile naţionale, adunările de pe Câmpia Libertăţii se ţineau zilnic. Întreaga ţară cunoaşte o desfăşurare de forţe fără precedent”, potrivit lucrării citate mai sus.
„Marile manifestaţii ale poporului bucureştean – îndrumate în fapt de radicalii din conducerea Revoluţiei, mulţimii orăşeneşti alăturându-i-se şi ţăranii din judeţele limitrofe – şi care s-au repetat în mai multe rânduri în cursul negocierilor l-au determinat pe Suleiman Paşa, situat de altfel pe poziţii mai liberale decât alţi dregători ai Porţii, la concesii. El a acceptat să recunoască o Locotenenţă domnească, în compoziţia căreia urma să intre tot conducători revoluţionari. La 30 iulie/11 august 1848, Locotenenţa domnească, alcătuită din Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell, anunţa acceptarea ei de către reprezentantul Porţii”, se arată în lucrarea „Istoria românilor”, apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
„Cu oarecare diplomaţie, revoluţionarii au putut totuşi obţine de la Suleiman recunoaşterea cărmuirii lor, pe care au numit-o acum Locotenenţă domnească în loc de guvern provizoriu, şi au promis să trimită Constituţia la Contantinopol pentru aprobare. La insistenţa ţarului însă, sultanul a refuzat să primească delegaţia care i-o aducea şi din care făceau parte, între alţii, Ştefan Golescu, Nicolae Bălcescu şi Dumitru Brătianu”. (Vlad Georgescu, „Istoria românilor de la origini până în zilele noastre”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992) AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.istorie-romaneasca.ro
