Școala Mântuleasa, aflată pe strada cu același nume la numerele 7-9, care l-a avut ca elev pe cunoscutul scriitor și filozof Mircea Eliade (între anii 1914-1917), a fost demolată în 2002 fără aviz din partea Ministerului Culturii, deși era clădire de patrimoniu.
Investitorul care a dărâmat-o intenționa să ridice pe locul ei un bloc cu 5 etaje, dar cetățenii din zonă s-au opus, demarând o acțiune în instanță, obținând o primă victorie în 2017 iar apoi anularea planului urbanistic în luna ianuarie.





















