Hai că cică a venit Clotilde Armand cu un alt proiect de refacere a teatrului de vară abandonat din Parcul Bazilescu

Hai că cică a venit Clotilde Armand cu un alt proiect de refacere a teatrului de vară abandonat din Parcul Bazilescu. Ce drăguț, în an preelectoral, cu target de redeschidere fix în preajma localelor de la anul. Să vedem dacă iese ceva ok, că această structură din anii ’50 trebuie să deservească iar comunitatea locală.

► BACKGROUND. Teatrul a apărut cu ocazia Festivalului Tineretului din 1953 (Al III-lea Congres Mondial al Tineretului și al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie), face parte dintr-un ansamblu construit tot atunci pe bulevardul Bucureștii Noi și care include câteva blocuri, un cinematograf (Înfrățirea între Popoare, ulterior Teatrul Masca, azi închis) și Parcul Bazilescu. Acesta are 17 hectare și gravitează în jurul teatrului de vară, obiectivul principal de arhitectură.

► TEATRUL DE VARĂ. Edificiul în stil realist socialist (stalinist) specific epocii e amplasat în axul aleii centrale a parcului. Fațada principală (corpul anexelor scenei) e marcată de un fronton cu o liră în vârf. Conturul circular al porticului (colonadelor) definește amfiteatrul cu o capacitate inițială de 2000 de locuri, suplimentate ulterior prin adăugarea de foaiere. Orchestra era așezată sub nivelul scenei al cărei corp-anexă includea cabine pentru actori și figurație, dar și un foaier al actorilor. Teatrul e inspirat de cel în aer liber din parcul Frunze, din Soci (azi în Rusia, în 1953 în URSS).