„Ne mor valorile!” se aolesc unii doar pentru a părea implicați. În multe cazuri, locurile unde au trăit valorile neamului sunt uitate, neîngrijite, în paragină sau batjocorite și, din păcate, e un status quo devenit general acceptabil. Exemplu concret din Noul București: Casa Ionescu-Gion, de pe str. Logofătul Udriște, în fostul cartier evreiesc al capitalei. Pornim de la comparația trecut vs. prezent, uite detaliile:
BACKGROUND. În 1899, pe un teren de pe strada Lucaci (tronson numit azi strada Logofătul Udriște), istoricul și publicistul Gheorghe Ionescu-Gion își ridică reședința după planurile arhitectului și prietenului său, Ion N. Socolescu. Mahalaua Lucaci, dimprejurul bisericii omonime (1764), e atestată încă din vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ionescu-Gion (1857-1904), publicist. profesor și istoric, cu doctorat la Paris, scrie în ziarele Telegraful și România Liberă. Din 1885 până în 1904, activează ca vicepreședinte al Societății Ateneului Român. Ca istoric, publică multe studii, cel mai important fiind Istoria Bucurescilor (1899), de referință.
CASA. Reședința Ionescu-Gion e o bijuterie arhitecturală, un proiect-unicat. Arhitectul Socolescu creează o fațadă principală simetrică, cu partea centrală ieșită spre stradă, cu porticul de acces (intrarea principală). Stilul construcției e neoromânesc (neobrâncovenesc) timpuriu, cu elemente inspirate de arhitectura bisericească/mănăstirească tradițională a zonei. Ferestrele faţadei principale sunt cuplate câte două, terminate în arce trilobate și prinse în ancadramente bogat decorate. Fațadele au detalii florale și motive din țesăturile româneşti pictate pe sticlă la nivelul streșinii.
Pe fronton e plasat un medalion cu însemnele de carturar (o carte deschisă și o pană), iar vitraliile ferestrelor au medalioane cu porterte de domnitori. Turnul din stânga, ce include scara, dă un aspect de monumentalitate casei altcumva de dimensiuni medii. Per total, arhitectura somptuoasă plasează imediat proprietarul în sfera burgheză a antebelicului bucureștean.
EVOLUȚII. Cel mai probabil, edificiul e naționalizat în 1948-1950 și administrat de IAL/ICRAL în deceniile postbelice. Posibil să fi fost retrocedat în anii ’90-2000, apoi ajunge în halul de acum. La prima vedere, nu înțelegi nimic din peisaj. Casa Ionescu-Gion e aproape de nerecunoscut. Turnulețul e avariat probabil la cutremurul din 1940 sau la cel din 1977. De aceea, azi apare mult mai scurt, iar forma ferestrelor apare modificată.
Fațada principală a clădirii, în degradare, e parazitată de antene și aparate de aer condiționat. În mod notabil, accesul principal a fost anulat ulterior prin închiderea porticului cu feronerie congruentă cu arhitectura casei. Dezastrul real e deasupra, unde tronează un balcon închis cu termopane. Lux și stil. Nici împrejmuirea nu arată extraordinar, feroneria elegantă a gardului e dublată de plăci de policarbonat (plexiglas), iar prin fața clădirii se unduiește lasciv o țeavă de gaze.
În anii ’80, parcelele din stânga Casei Ionescu-Gion sunt ocupate de sediul Brigăzii Rutiere a Miliției București, actuală Brigadă Rutieră a Poliției, o construcție utilitar-brutalistă ca nuca-n perete în zona asta de case. Odată cu șantierul sediului Miliției, dispare parte din împrejmuirea fostei reședințe Ionescu-Gion (un pilon și o parte din feronerie).
PREZENT. Casa Ionescu-Gion în stadiul actual e reprezentativă pentru batjocorirea istoriei bucureștene în fostul cartier evreiesc, de către administrația centrală (Ministerul Culturii/Institutul Patrimoniului), cea locală (Primăria București, Primăria Sectorului 3) și de cetățeni, insuficient informați sau needucați să le pese de patrimoniul vechi valoros.
instagram.com/raidenbucharestO reședință din belle époque ca a lui Ionescu-Gion ar trebui restaurată și eventual transformată în casă memorială, pentru a avea un centru cultural într-o zonă altcumva rezidențială, nu atât de turistică, dar cu potențial uriaș. La doi pași, demolările ceaușiste din 1985-1989 s-au oprit la strada/bulevardul Mircea-Vodă, dar distrugerea punctuală a acestei zone continuă prin neglijență, nepăsare și permiterea demolării unor imobile remarcabile pentru a fi înlocuite de construcții utilitare anonime, aducătoare de profit punctual.
Niciun salvator autoproclamat al capitalei, niciun ONG așa-zis apărător al patrimoniului nu se interesează de fostul cartier evreiesc, nu educă publicul, nu ia decizii pentru a schimba starea de fapt sau nu pune presiune pe administrație pentru a mișca lucrurile într-o direcție bună. Csf ncsf.
Ca idee, foarte aproape de casa asta e strada Prof. Ionescu-Gion. Pentru că merită.
prezent: instagram.com/raidenbucharest
