Auziți, știe cineva când anume a fost dezbătut public acest proiect major pentru București?

Știi că 2024 e an electoral când încep să comunice intens și adesea disperat vectorii politici/decidenții la nivel local sau național. Dacă vreți să vă amuzați, luați declarațiile recente ale primarului general Nicușor Dan (PNL-USR), care vrea „traseu de promenadă urbană pe cheiul Dâmboviței”. Deci hahaha Nicule, n-ai fost în stare să repari niște piatră cubică sărită-n centrul vechi și să pavezi un trotuar în Piața Unirii (lâsându-i pe Negoiță de la 3 și Băluță de la 4 să-și facă de cap pe cel mai prost trip) și vrei lucrări de anvergură, alea? Poate ai vreun meeting cu ONG-prietene (ARCEN, de exemplu) finanțate de la bugetul local al capitalei sau cu apropiații vreunui interlop sau vrei să traversezi ilegal strada cu copilul în brațe și te reținem.

Hai să demontăm lejer ce zice Salvatorul General: „Vom construi platforme pietonale, așezate în continuarea actualului trotuar, precum și platforme de belvedere în zona Izvor, vom restaura podul pietonal, vom reconfigura pista pentru bicicliști și vom amenaja spații verzi.”

1. Pentru că probabil urmărește pe șest, Nicu a văzut postarea de pe pagina asta cu Dublin vs. București și vrea și el.

2. Ce e aia platformă de belvedere, unde anume o construiește? Ce mare peisaj va putea fi admirat? Clădirile de la Izvor sunt prăfuite și degradate.

3. Cum adică va restaura podul pietonal? Dacă se referă la refacerea fostului Pod Mihai-Vodă, ce se găsea între Podul Națiunile Unite și Podul Izvor și care a dispărut în anii ’80, primarul megainteligent nu are proprietatea termenilor. A restaura =/= a reface. Politicienii de rit nou, la fel de ageamii la folosirea limbii române ca cei vechi. Bless.

4. I-auzi, piste de bicle. Aste venind de la primarul care până acum n-a făcut nici măcar un centimetru de pistă, în viața reală. Totul e la nivel de „vrem”, „intenționăm”. Lux.

5. Asta cu spațiile verzi e la modul general, câte chestii pot încăpea pe un trotuar pe lângă râu? În plus, la Izvor e Parcul Izvor, un mare spațiu verde. Deci, Primarul Vag e vag. Mai bagă o fisă.

Toată distracția electorală pe stilul smuls a Nicușorului General ne costă cam 37 milioane EUR (fără TVA), deci big money.

Venind de la cel mai neperformant primar post-1989 al Bucureștiului, declarațiile astea trebuie tratate cu lejeritate și oareșce amuzament. Cel mai probabil, nu se va face nimic. Pentru că așa ceva durează mult, iar administrațiile care se succed nu sunt cunoscute pentru continuarea proiectelor predecesorilor. Cel mult poate vor demara lucrările și atât.

Auziți, știe cineva când anume a fost dezbătut public acest proiect major pentru București? Unde e concursul de proiecte? Unde sunt specialiștii? Transparența administrației Nicușor Dan a plecat în vacanță.

Uite o certitudine verificată istoric: din păcate, marile proiecte edilitar-urbanistice ale Bucureștiului în secolele 19-20 s-au făcut sub regimuri autocratice sau totalitare. Change my mind.

Important: pentru a putea vedea pe ce sparge Nicu banii publici, tre’ să nu ai Block pe pagina primarului, întreținută și din banii blocaților care au comis delict de lezmajestate și n-au comentat doar cu laude. Democratic de tot.

instagram.com/raidenbucharest