Zidul de nord al vechii incinte a Mitropoliei

|ANTICHITĂȚI BUCUREȘTENE| Am discutat despre zidul de nord al vechii incinte a Mitropoliei. Nu este însă singurul fragment supraviețuitor. Am mai identificat unul și la colțul dinspre est, acolo unde odinioară se întâlnea zidul clopotniței, dinspre Piața Unirii, cu lungul zid de sud. Acesta din urmă pare să fi fost în cea mai mare parte distrus acum mai bine de un veac, odată cu construcția Palatului Camerei Deputaților. O mică rămășiță este însă vizibilă în curtea vilei arhitectei Ada Zăgănescu, ea însăși fiind una din clădirile cele mai spectaculoase ale Bucureștiului. Este construită în anii ’20 pe multiple nivele și cu multiple intrări, pentru a putea asimila panta abruptă a dealului. Nivelul superior, adică practic parterul din vârful dealului,  se întâlnește cu zidul vechi al Mitropoliei, de care însă nu se lipește, ci se conectează la el printr’un mic pod de zidărie.

Faptul că pe alocuri tencuiala zidului vechi este scorojită permite să se observe compoziția sa. Se vede astfel miezul de cărămidă îngustă, specific perioadelor mai vechi, dar și un strat de cărămidă mai nouă care îl îmbracă. Acesta este probabil rezultat din lucrările de consolidare de la începutul secolului XX. Peste stratul de cărămidă nouă este aplicată tencuiala. Mai mult, chiar la colțul celor două laturi se găsește un mic contrafort, care judecând după poziție ar putea fi unul dintre cei vizibili pe hărțile mai vechi.

De Radu Stanciu