Povestea neobișnuită a unei parcelări din periferia Bucureștilor

Povestea neobișnuită a unei parcelări din periferia Bucureștilor.

La 1857 Grigore Caracaș, fiul doctorului Constantin, cumpăra de la mânăstirea Radu Vodă terenul care astăzi ar fi delimitat în cartierul Rahova de Calea Rahovei și străzile Petre Ispirescu, Dumbrava Nouă (aproximativ) și Sebastian (deci inclusiv Parcul Sebastian), pe care de îndată l’a și parcelat. Este vorba despre una din primele parcelări din istoria orașului și mai mult ca sigur prima din periferie. De altfel, nou creatul cartier era practic izolat într’o zonă de vii și livezi și a rămas astfel mult timp, chiar până la Primul Război Mondial.

Parcelarea Caracaș a fost mai cunoscută sub numele popular de mahalaua Jarcaleți. Cuvântul ”jarcalete” este consemnat de DEX cu sensul de haimana, ceea ce arată cam de ce fel de faimă se bucura această zonă a orașului. Primii proprietari de loturi erau în general tot oameni din periferia de sud-vest a Bucureștiului, cei mai mulți fiind zarzavagii bulgari din familii stabilite aici la începutul secolului al XIX-lea. Nu lipsea nici o populație de romi / țigani, mahalaua fiind cunoscută pentru mulții lăutari care trăiau aici. În general era un spațiu al sărăciei profunde și cu siguranță rău famat.

De la bun început, proprietarul Caracaș a trasat străzi noi. Pentru delimitarea spre vest a trasat artera care i’a și purtat numele (Șoseaua Caracaș), în timp ce în interior a trasat trei noi străzi, cunoscute ulterior drept Caracaș I, II și III. Spre 1900 a mai apărut și o stradă care lega Caracaș I de Calea Rahovei, numită Jarcaleți (II). Grigore Caracaș însuși a continuat să dețină unele terenuri pe care nu reușise să le vândă până la sfârșitul secolului. La 1912 toate arterele au primit nume noi: Șos. Caracaș a devenit str. Petre Ispirescu, străzile Caracaș I, II și III au devenit Ileana Cosânzeana, Făt Frumos și Moș Ajun, iar Jarcaleți II a devenit str. serg. Gheorghe Donici.

Întreaga zonă a început să se populeze masiv în perioada interbelică și atunci mahalaua Jarcaleți a ieșit din izolare, fiind de acum înconjurată de altele asemănătoare. Sistematizarea din anii ’80 a schimbat cu totul fizionomia cartierului, în locul vechilor loturi mici cu maghernițe răsărind blocuri de locuințe. Câteva case au fost totuși păstrate spre aducere aminte, mai precis întreaga stradă Gh. Donici și câteva case pe Ileana Cosânzeana (care ca o ironie a sorții tot au fost demolate, după 2010). Se păstrează însă încă mare parte din trama stradală, doar că în locul a jumătate din strada Moș Ajun (fostă Caracaș III) avem acum str. Cobadin (mult lărgită), cealaltă jumătate fiind înghițită de Parcul Sebastian.

Dincolo de detaliile concrete ale acestei parcelări, povestea ei ne arată ce istorie suprinzător de bogată și ce continuitate pot să aibă uneori anumite zone din cartierele populare ale orașului contemporan, dincolo de uniformitatea blocurilor de locuințe standardizate.

De Radu Stanciu