Unul din firele roșii călăuzitoare foarte interesante în cercetarea urbanismului interbelic l’am putea numi „Follow the money !”, adică ”De urmărit traseul banilor”. Un asemenea caz am prezentat și în recenta lucrare ”Pe sub nucii Mitropoliei”, pe baza unor date noi ieșite la iveală în cercetarea despre Aleea Titus din str. Principatele Unite.
În primul rând: cine e Titus ? Deja din anii ’30 apare în documentele Municipalității explicația oficială referitoare la numele aleii: ”Titus – împărat roman”. Este de fapt doar o perdea politicoasă. Aleea este o parcelare particulară din perioada 1929-1930, ”dezvoltatorul” fiind Banca Universală C. Constantinescu-Titus. Sunt de fapt două personaje implicate aici, tată și fiu. Tatăl este Titus Constantinescu, avocat din Buzău, care pare să fi adunat ceva avere din terenurile sale viticole și mai ales petrolifere din zona Merei-Sărata Monteoru. Cu acest început de avere s’a propulsat în politica locală și apoi națională, fiind ales de multe ori deputat de Buzău în Parlament, începând cu 1914, pe listele PNL. Conducător județean al organizației brătieniste, Titus reușește să își sporească averea printr’un mijloc frecvent folosit în epocă de oamenii politici și anume cooptarea în consilii de administrație ale unor diverse societăți economice. Politicenii astfel cooptați aveau rolul de a asigura ”cureaua de transmisie” între marile interese economice și factorul politic, într’o vreme în care aceste două sfere se amestecau chiar mai mult decât astăzi. Astfel îl găsim în anii ’10-’20 în conducerea CEC-ului și a Societății hoteliere Socexprest (care deținea Hotel Majestic), iar în anii ’30 în conducerea uneia din cele mai importante companii petroliere din țară, Petrolul Românesc.
În anii ’20 intră în scenă și al doilea personaj, fiul celui dintâi, care pentru a se individualiza și’a adăugat prenumele tatălui la numele de familie: C. Constantinescu-Titus (nu am reușit să aflu din păcate prenumele său propriu, din spatele inițialei C.). Proiectul său personal a fost banca cu același nume, pentru întemeierea căreia capitalul tatălui acumulat din avocatură, petrol și politică, a jucat fără îndoială rolul hotărâtor. Din păcate pentru fiu, proiectul nu a fost foarte longeviv, banca funcționând doar cca. 10 ani, până la începutul anilor ’30, când Marea Criză economică a scos’o din joc. Însă în acest timp a reușit să’și lase o oarecare amprentă asupra peisajului bucureștean, fiindcă de fapt principalul ei obiect de activitate era domeniul imobiliar.
Banca Universală C. Constantinescu-Titus a construit spre mijlocul anilor ’20 două imobile în Centrul comercial al orașului. Unul din ele există și astăzi, cel din str. Lipscani nr. 29 (pe atunci nr. 11-13), poate cea mai înaltă clădire din Centrul vechi (vezi foto 1). Aici banca își avea și sediul, deși probabil cea mai mare parte a spațiului clădirii se închiria. A doua clădire, cea din str. Carol (astăzi Franceză) nr. 41 nu mai există, fiind din păcate demolată în a doua jumătate a anilor ’60 pentru amenajarea Muzeului Curtea Veche. Într’o a doua fază a strategiei sale imobiliare, probabil după obținerea unor profituri serioase, Constantinescu-Titus se orientează spre dezvoltarea de parcelări de case. De aceea vinde imobilul din str. Carol și din fondurile obținute cumpără două terenuri, unde construiește două parcelări, ambele cunoscute în epocă drept ”Parcul Titus (Constantinescu)”. Una este desigur Aleea Titus din str. Principatele Unite.
De remarcat că traseul banilor nu se oprește aici. Parcelarea Titus din Principatele Unite a apărut pe locul unei mari grădini de flori, bătrânul său proprietar Ghiță Zamfirescu fiind chiar florar de meserie. Deși beneficiar în urma vânzării al unui venit considerabil care probabil i’ar fi permis să’și trăiască ultimii ani din viață pe picior mare, el a decis altfel. Istoricul parohiei Sf. Treime-Ghencea consemnează o donație din partea sa de 1.000.000 de lei, sumă enormă pentru acea vreme. Donația se leagă desigur de opera de construcție a noii biserici Ghencea, care în acea perioadă era în plină desfășurare, după planurile arhitectei Virginia Andreescu-Haret (piatra de temelie fusese pusă în 1927, iar sfințirea avea să se facă în 1934). Și iată că așa încheiem traseul banilor, pornind de la petrolul de la Sărata Monteoru, trecând prin politică, CEC și Hotel Majestic, cu abatere prin Centrul vechi și popas în grădina de flori a lui Zamfirescu, pentru a sfârși la o impunătoare biserică în stil neoromânesc din periferia de atunci a Capitalei.
De Radu Stanciu
