Pentru că am prezentat istoria clădirilor ce formau Hotelul Bibescu Vodă (fost Hanul Nemțoaica), trebuie să vorbim un pic și despre proprietarii săi.
Din cercetarea Meremet a rezultat că terenul a fost probabil cumpărat pe la 1810-1820 de acest domn simpatic din imagine, îmbrăcat „evropenește” cu jiletcă, redingotă și perucă pudrată prinsă în coadă (un pic demodată, ce’i drept). Pare poate ciudat și „din alt film” pentru epoca ciumei lui Caragea ? Cu siguranță da, și chiar era din alt film, după cum vom vedea. Cine era el ?
Constantin Caracaș era unul din cei trei medici de obște ai orașului București, alături de Silvestru Filitti și Constantin Darvari. Născut în sudul Macedoniei, la Kozani, în 1773, a sosit la București la vârsta de 10 ani, când tatăl său Dimitrie a fost numit în aceeași funcție în care avea să’l succeadă fiul său 20 de ani mai târziu. Dimitrie Caracaș rămâne cunoscut astfel drept primul medic din istoria Principatelor Române remunerat din vistieria Țării, începutul fenomenului de asistență sanitară publică la noi. Toți acești doctori erau nu vraci, nici empirici, ci absolvenți de medicină ai unor universități importante din spațiul german, în general Halle sau Viena. Caracaș-fiul a absolvit medicina la 1800 la Universitatea din Viena, care avea atunci una din cele mai bune facultăți de medicină din Europa. Iată deci că avem de’a face cu un produs al educației apusene, deși de origine balcanică și bucureștean de adopție.
Caracaș a muncit tot restul vieții pentru progresul sanitar al Valahiei. La 1800, Filitti și Darvari vaccinaseră deja boierimea bucureșteană (probabil antivariolic). Caracaș reîntors de la studii se pare că a reușit vaccinarea generală a populației orașului în termen de doi ani. A lucrat la reglementarea profesiei medicale și a celei farmaceutice, inspecția spițeriilor, demascarea empiricilor și a falșilor medici etc. Cel mai important, la 1811-1813, în parteneriat cu boierul Grigore Băleanu, a întemeiat Spitalul Filantropia, cu 200 de paturi, destinat în special sărăcimii din București. La momentul respectiv era o revoluție în asistența medicală de la noi.
Pe un alt plan, a avut un rol aparte și în dezvoltarea culturală, în special prin tipografia sa inaugurată la 1817. Era instalată la Cișmeaua lui Mavrogheni, în fosta reședință de plăcere a acestui excentric domn fanariot (pe locul ei a fost mai târziu Monetăria Statului, de unde și numele străzii Monetăriei, iar astăzi Muzeul Țăranului Român). În această primă tipografie particulară din Țara Românească au fost tipărite în ritm intens un număr mare (cel puțin după standardele de atunci) de lucrări de interes general, inclusiv de exemplu autori români contemporani (poeziile lui Mumuleanu) sau traduceri grecești din scriitori occidentali importanți (Voltaire și Alfieri). Caracaș însuși a scris prima monografie geografică închinată acestei țări, „Topografia Valahiei” (în limba greacă). Este o lucrare excepțională, ce ne permite să pronunțăm fără frică de contradicție sintagma „savant iluminist bucureștean” și trebuie așezată lângă „Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir (deși net superioară acesteia, cu un avantaj de 100 de ani de progres științific). Și în această lucrare, Caracaș își arată preocuparea aproape obsesivă pentru măsuri de îmbunătățire a sănătății generale a populației.
A fost căsătorit cu Irina, fiica colegului de breaslă Silvestru Filitti, cu care a avut șase copii, cinci fiice și un fiu. Printre gineri s’au numărat diplomatul rus Ignatii Iakovenko, și el stabilit permanent la București și care a lăsat și el o interesantă lucrare de mai mică anvergură despre Valahia, colonelul Ion Odobescu (din prima generație de comandanți ai armatei muntene, cu rol controversat în Revoluția de la 1848, tatăl lui Alexandru Odobescu) și medicul Teodosie Gheorghiade (fratele episcopului Ilarion al Argeșului). Se pare că proprietatea de la poalele Dealului Mitropoliei a rămas de zestre soților Gheorghiade. După moartea lor fără urmași pare să fi fost administrată în anii 1850 și 1860 de un consiliu de familie condus de medicul și omul politic Nicolae Crețulescu (ginerele lui Iakovenko, adică nepot prin alianță al lui Caracaș). Cel mai târziu în 1868 era deja deținută de unicul fiu al doctorului Caracaș, colonelul Grigore Caracaș, mare proprietar și arendaș de moșii, care probabil răscumpărase partea celorlalte rude. El a deținut’o până la moartea sa în 1889. Fiul său din flori (dar recunoscut), magistratul Constantin Caracaș, după ce și’a dovedit legitimitatea ca moștenitor în instanță în fața tuturor celorlalți descendenți ai bunicului său omonim, a demarat lucrările de extindere care au dat Hotelului Bibescu Vodă aspectul cunoscut vreme de un secol. Tot el a construit și casa proprie pe partea din Aleea Mitropoliei a proprietății, în timp ce până atunci nimeni din familie nu locuise aici.
De Radu Stanciu
