Sursa-Cartierul Uranus
Una din rarele imagini cu strada Constantin Moroiu…
Întreg cartierul era o îmbinare extrem de interesantă de stiluri, de epoci, acolo unde povestea întâlnea istoria.
Din piaţeta străzii Antim, porneau străzile Lăzureanu în sus, spre Uranus, str. Zebrului pleca în cealaltă direcţie, spre Calea Rahovei, iar str. Constantin Moroiu, cea din imagine, se îndrepta direct spre Dealul Arsenalului, traversând străzi pline de amintiri, Schitul Maicilor şi Cazărmii.
Casa de la nr. 1, pe stânga, cu gard din lemn, era cea mai veche de pe stradă, datând din sec. al XIX-lea, de pe vremea când uliţa se numea Morfeu. Strada era mai îngustă, dovadă o face poziţia sa aşa avansată, ruptă din noul aliniament. Modernizarea străzii a avut loc în perioada interbelică, atunci când o bună parte din construcţii a fost înlocuită cu imobile neoromâneşti şi moderniste (cubiste). Tot atunci a apărut şi strada Gh. Panu, cea care pornea la stânga, în dreptul celor doi trecători din imagine. Parcelarea din Panu a fost realizată pe un teren ce aparţinuse Schitului Maicilor. Blocul interbelic de 3 etaje avea adresa pe acea stradă, la nr. 2. În spatele său, continua frontul str. Moroiu, cu nr. 9… până la nr. 21A/23, unde era intersecţia cu str. Schitul Maicilor.
Pe partea dreaptă, în prim-plan, se vedea un colţ din superba casă din Antim 62.
Chiar şi într-o fotografie alb-negru se poate observa frumuseţea străzii, cu faţadele inundate de verdeaţă, iedera pusese stăpânire pe casele de la nr. 2, 3, chiar şi pe faţada din capătul perspectivei, aparţinând vilei din Schitul Maicilor 16.
foto: Emanuel Tânjală
via „Bucureştiul meu” (2016, Ed. Humanitas)





















