Ce faceți, sarakilor? Ia vedeți că s-a deschis megașușa culturală a Primăriei București, Art Safari. Mult zgomot pentru aproape nimic, influenceri gârlă, cultură mai cu țârâita, primarul general absent, ca de obicei. În rest, o clădire superbă în inima centrului istoric folosită doar o dată sau de două ori pe an, pentru chestia asta. Pentru că merităm. Deși e deținută de Muzeul Municipiului București (MMB), din subordinea Primăriei (PMB), deci teoretic un edificiu public, e interzisă cetățenilor care nu-și permit bilet la Art Safari sau nu pot face rost de invitații, că nu-s oameni frumoși.
Ce vezi în poza asta e holul central al Palatului Dacia-România, probabil printre cele mai spectaculoase atriumuri din oraș și țară, cu tot cu cupolă deasupra. Clădirea-monument, fost sediu al primei societăți de asigurări din istoria României, a fost construită în a doua parte a secolului 19 pe locul Hanului Grecilor și bisericii lui Gheorma Banul, pe fosta Uliță Mare, strada Lipscani. Palatul ocupă o parcelă triunghiulară generoasă vizavi de edificiul vechi al BNR, pe străzile Lipscani, Smârdan și Stavropoleos și uimește prin aspectul belle époque.
Cum se poate că așa un loc special, care ar aduce căruțe de bani la bugetul local prin exploatare turistică, e inaccesibil în general? Să ne uităm la MMB, al cărui director aparent etern a anunțat pompos în 2014 că Palatul Dacia-România va deveni Pinacoteca București, proiect inițiat de primarul Dem I. Dobrescu în 1933 și niciodată realizat. Pinacoteca ar fi un spațiu muzeal unde cetățenii și turiștii să se familiarizeze cu evoluția artei românești. Practic, o colecție de artă ce ar cuprinde toate epocile, la capitolele pictură, piese de sculptură și de desen sau grafică.
Desigur că toate colecțiile sunt înghesuite prin depozite și încăperi uneori improprii pentru păstrarea unor opere de artă, pentru că actuala conducere MMB și toți primarii din 2014 încoace (Oprescu, Firea, Dan) au ars-o doar politic și n-au fost în stare să se țină de un proiect anunțat, esențial pentru cultura locală. Noroc cu advertorialele plătite din bani publici la site-ul B365, care reșapează o dată la câteva luni articolul ăla obosit care anunță că „se va face” Pinacoteca la Palatul Dacia-România. Penibil.
Părticele din colecțiile Pinacotecii sunt expuse periodic cu diverse ocazii, dar nu există un loc unde operele de artă să poată fi admirate permanent, deoarece nimeni nu se agită să amenajeze așa ceva. Pinacoteca are o colecție de aproximativ 5500 de piese, un patrimoniu momentan interzis cetățenilor, pentru că cei cocoțați pe funcții nu au chef să pună osul la treabă. Palatul Dacia-România trebuie consolidat, restaurat și refuncționalizat pentru a deveni centru expozițional și hub cultural care să dea și o altă dimensiune centrului istoric, în afară de loc de bețivăneală gravă și meltenism în formă continuată, singurele valențe pe care PMB le susține în zona asta.
Din păcate, deschiderea Art Safari a eșuat să fie evenimentul la care directorul MMB și primarul general să anunțe un calendar realist pentru deschiderea Pinacotecii București. Pentru că oricum nimeni nu știe de acest proiect și nimănui nu-i pasă. Influencerii s-au tirat după ce au făcut pozele și videourile de rigoare, în rest lumea comenta că organizatorii Art Safari n-au obținut sponsorizare pentru bar, ca atare băuturile la suprapreț au fost suportate de invitați. Aia e, mai puțin prosecco.
Poftiți la cultură la kil. Aici sau la pachet?
Later Edit: artiștii, mai ales cei tineri, care au expus la Art Safari, nu au nicio vină că arta lor e folosită la modul ăsta. Statul român oricum inhibă inițiativa artistică, subfinanțată cronic.





















