De la „operațiunea specială” rusă din Ucraina la războiul informațiilor. INTERVIU cu generalul SIE (r) Silviu Predoiu

„Operațiunea specială” declanșată de Vladimir Putin în Ucraina a arătat clar limitele Rusiei în plan militar și, în același timp, potențialul extrem de ridicat, politico-militar, al alianței nord-atlantice, mi-a declarat, în exclusivitate, într-un interviu, generalul SIE (r) Silviu Predoiu.

Sebastian Rusu: Peste aproximativ o săptămână se va împlini un an de la debutul „operațiunii speciale ruse” din Ucraina, iar Kremlinul a făcut progrese mici pe front deși în prima fază a ocupat circa 20% din teritoriul ucrainean. Cum credeți că va evolua războiul? Va avea acesta un deznodământ imediat?

Silviu Predoiu: Da, iată că se împlinește un an de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Rezultatele acestei „operațiuni speciale” se pot măsura în procente de teritoriu ocupat de agresor, dar o asemenea abordare ar spune prea puțin despre ce se întâmplă cu adevărat în țara vecină. Mult mai realist este reflectată tragedia ce se derulează în inima Europei de numărul de vieți umane nedrept curmate, de cele 8 milioane de refugiați, de distrugerile materiale uriașe, de localitățile transformate în ruine, de visele spulberate, de turbulențele economice și financiare declanșate la nivel continental.

Cât despre o prognoză privind perspectivele de evoluție ale războiului, despre deznodământul acestuia ….. răspunsul îl găsim în precedente. Câte din conflictele militare declanșate în ultimele decenii, indiferent de motivații și justificări, s-au încheiat până în prezent? Irak, Siria, Libia, Georgia, Armenia, Afganistan și lista poate continua… Niciunul. Au devenit conflicte înghețate sau au intrat în faza de insurgență, sau de război civil…. În ultimele decenii, câte conflicte militare declanșate cu scopul de a cuceri teritorii s-au finalizat cu succesul agresorului? Niciunul.

Nu, războaiele acestui mileniu arată cu totul altfel decât ceea ce credeam că știm, nu mai vorbim de armate care se confruntă față în față, cu cel rămas în picioare pe câmpul de luptă declarat învingător iar cel învins supunându-se voinței câștigătorului, cedând teritorii sau suveranitate. Nu, nu cred că războiul din Ucraina poate fi câștigat de vreuna din părți și de altfel este și greu de imaginat cum ar putea arăta o victorie. Auzim frecvent politicieni ruși, ucrainieni sau occidentali spunând că sunt hotărâți să meargă până la capăt, dar niciunul nu ne spune cum va arăta acesta. Nu cred că va exista prea curând un deznodământ și cu siguranță nu unul imediat. De altfel, în acest moment, în comparație cu alte variante, o evoluție spre statutul de conflict înghețat începe să pară o soluție tot mai probabilă pentru războiul din Ucraina. 

Sebastian Rusu: Cât de mare este riscul de a se ajunge la un conflict Rusia-NATO pe fondul înarmării continue a Ucrainei din partea SUA și a Occidentului? Este posibil să avem un Armaggedon nuclear dacă Rusia pierde acest război?

Silviu Predoiu: În ciuda retoricii agresive a Kremlinului, este puțin probabil ca Putin să ia în calcul o confruntare militară directă, deschisă cu NATO. „Operațiunea specială” declanșată de el în Ucraina a arătat clar limitele Rusiei în plan militar și, în același timp, potențialul extrem de ridicat, politico-militar, al alianței nord-atlantice. Implicarea activă financiară, umanitară, dar mai ales militară a Occidentului în susținerea Ucrainei, vitală pentru supraviețuirea Kievului, reprezintă o provocare pe care câtă vreme nu îl amenință direct, Putin va alege să o atace doar verbal. Referitor la riscul unui Armaggedon nuclear consider că, în condițiile actualului conflict, în care loviturile de artilerie grea, bombardamentele aeriene, ciocnirile cu drone și rachete, ofensive și defensive în aceeași măsură, sunt la ordinea zilei, este mult mai prezent riscul unui accident de proporții la oricare dintre cele 15 reactoare nucleare astăzi în funcțiune în Ucraina, decât un atac nuclear declanșat premeditat.

Problema este dacă într-o asemenea situație cineva va mai avea timp să analizeze la rece ce s-a întâmplat sau va da un răspuns pe măsura a ce va presupune că s-a întâmplat. Pe de altă parte, ar trebui să nu neglijăm niciodată profilul lui Putin. Acest om care este de 24 ani conducătorul absolut al Rusiei, care a schimbat constituția de 3 ori pentru a se putea perpetua la putere, care până acum a depășit toate obstacolele, este în același timp un lider care știe însă că, la prima dovadă de slăbiciune, va fi îndepărtat. Iar pentru el nu există retragerea la o dacha confortabilă, într-o pădure de mesteceni și nici măcar exilul în vreun stat micuț, insular, la capătul lumii. Și atunci când ai de ales între viață și moarte, între pușcărie pe viață sau chiar plutonul de execuție și a rămâne la putere prin orice mijloace, opțiunea nu mai este atât de dificilă, iar butonul nuclear nu mai pare atât de departe. Căci într-o situație limită pe Putin chiar nu-l va mai interesa ce va fi după el. 

Sebastian Rusu: Ce sorți de izbândă va avea în opinia dumneavoastră ”marea ofensivă rusă” din EST în contextul în care forțele ruse nu sunt capabile să cucerească orașul Bahmut de câteva luni bune? Există varianta ca Putin să dorească să ocupe Odessa?

Silviu Predoiu: Atât timp cât Ucraina beneficiază de susținerea puternică a Occidentului, indiferent cât de mare ar fi ofensiva rusă, rezultatele pot fi în cel mai bun caz mici. Problema este însă că noi tindem să cântărim raportul de forțe în teren măsurând în centimetri pe hartă mișcările liniei frontului. Nu putem ști cât de aproape sunt rușii de obiectivele lor de etapă decât dacă acestea ne sunt cunoscute. Altfel doar speculăm. Știm ceva mai bine ce vor ucrainienii, căci ne anunță periodic Zelensky, dar în cazul ofensivei ruse doar presupunem ce urmărește. Da, Putin își dorește să ocupe Odessa, da, își dorește să ocupe și Kievul și Lvov-ul și așa mai departe până ar ocupa toată Ucraina. Asta nu înseamnă că ar vrea să o și păstreze pe toată, probabil s-ar mulțumi cu o parte, iar restul l-ar lăsa spre administrare unor „patrioți ucrainieni antinaziști”. 

Sebastian Rusu: În cazul unui atac al Rusiei asupra Moldovei, SUA și Occidentul pot să livreze armament pe două fronturi? Există în opinia dumneavoastră premisele unei lovituri de stat putiniste la Chișinău după avertismentul recent al președintelui R.Moldova, Maia Sandu?

Silviu Predoiu: Nu cred ca Rusia este interesata în deschiderea de noi fronturi în condițiile în care are dificultăți evidente în menținerea celui actual. Retorica agresivă a unor oficiali de la Kremlin la adresa Chișinăului nu este un element de noutate. Tensiunile dintre cele doua state, frecvent cu accente militare sau pe zona serviciilor au o tradiție și poate s-au acutizat, dar nu au început, așa cum unii au impresia, cu instalarea președintei Maia Sandu. În 2016, avionului ce îl aducea la Chișinău pe vicepremierul rus pentru a-l reprezenta pe Putin la ceremonia de învestire în funcție pe atunci a noului președinte moldovean, Igor Dodon, i s-a refuzat ostentativ aterizarea la Chișinău, fiind obligat să facă o escală de alimentare în regim de urgență la Budapesta, pentru a reveni ulterior la Moscova.

În 2017, în ciuda protestelor și opoziției președintelui Dodon, cinci diplomaţi ruşi au fost declaraţi „persona non grata” la Chişinău de către guvernul moldovean, același care apoi a blocat repetat rotația cadrelor militare de comandă ale Grupului Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria. După fiecare asemenea episod au urmat amenințări furioase și promisiuni de retaliere. Adevărul este însă că și atunci, ca și acum, Rusia a avut probleme mult mai serioase de rezolvat decât Moldova, fie ea a lui Plahotniuc sau a Maiei Sandu. Cât despre o eventuală schimbare a autorităților actuale de la Chișinău, în urma unor proteste de stradă, aceasta reprezintă o evoluție posibilă, dar nu și probabilă, oricum nu pe termen scurt. Iar dacă ar avea loc nu înseamnă că ar fi neapărat o “lovitura de stat putinistă”.

Protestele de stradă și mitingurile anti-guvernamentale, la Chișinău sau aiurea, pot fi stimulate de Rusia, dar nu sunt strict apanajul influenței ruse, oamenii se revoltă uneori din pricina proastei guvernări, a sărăciei, a disperării, a deziluziei față de o putere, care promite mult și face puțin. Dacă Occidentul dorește să ajute Moldova ar trebui să o facă din timp, nu să aștepte să fie atacată de ruși. Și nu ajutată neapărat în plan militar, ci prin susținere financiară, de exemplu cu o sumă echivalentă cu cea pe care ar fi dispus să o investească, în caz de conflict, în echipamente militare. Pentru că Moldova este unul dintre cele mai sărace state din Europa, iar democrația și sărăcia nu fac casă bună….

Sebastian Rusu: Departamentul 9 din cadrul FSB a pregătit planul pentru invazia Ucrainei în 2021. De ce au eșuat rușii în primă fază a operațiunii militare în domeniul informativ? Au pierdut războiul informațiilor cu NATO pe subiectul Ucrainei?

Silviu Predoiu: Am văzut și eu o serie de comentarii publice în acest sens, însă multitudinea de date atât de generos diseminate, cu denumiri de departamente și compartimente din FSB, nume  și grade de comandanți, termene, sarcini și obiective menționate m-au făcut să le privesc cu reținere, în cel mai bun caz. Dacă discutăm însă despre eșecuri în planul “războiului informațiilor” atunci ne aflăm în fața unuia uriaș, al tuturor serviciilor de informații, nu doar al celor ruse. Iar dovada, dincolo de orice dezbatere, o reprezintă acest război, ilogic și sângeros, purtat în inima continentului european.

Pentru serviciile ruse eșecul este că nu au evaluat corect potențialul și disponibilitatea de a rezista al ucrainienilor, dar și capacitatea Occidentului de a răspunde unitar agresiunii, iar pentru structurile de informații ucrainiene, dar și pentru cele vestice măsura insuccesului este dată fie de lipsa informațiilor anticipative privind intențiile Rusiei, fie de incapacitatea de identificare și propunere către politic a unor căi alternative de detensionare a situației, înainte de a se ajunge la declanșarea conflictului. 

Sebastian Rusu: Este normală în opinia dumneavoastră divizarea lumii între putiniști și atlantiști, ca o consecință directă a acestui război? Cât mai pot sprijini militar și logistic SUA și Occidentul Kievul dacă Rusia nu dă semne de implozie?

Silviu Predoiu: Lumea se afla deja într-un proces de polarizare accentuată, între tot felul de tabere, pe tot felul de idei și principii: între cei ce susțin și cei ce contestă fenomenul încălzirii globale, între promotorii și inamicii combustibililor fosili, între globaliști și suveraniști, iar enumerarea poate continua. Războiul din Ucraina nu a făcut decât să adauge încă un criteriu pe lista prea lungă de lucruri ce ne despart, în detrimentul celor care ar trebui să ne apropie.

Problema cu acest „nou criteriu” nu o reprezintă reperul în sine, ci ușurința condamnabilă cu care se aplică această etichetă. Cât despre intervalul de timp în care Occidentul poate sprijini Kievul, nu pot da un răspuns exact, dar cu certitudine Vestul a dovedit că poate susține economic, financiar și militar efortul de război al Ucrainei mult mai mult timp decât cel în care Rusia poate identifica resurse pentru continuarea agresiunii. Evident însă, acest suport are un preț, unul ridicat, pe care politicul l-a asumat fără ezitare și pe care noi îl plătim zi de zi. 

Sebastian Rusu: Este războiul din Ucraina un pretext de a se reîmpărți lumea într-o nouă paradigmă geopolitică odată cu declanșarea „Marii Resetări” simultan cu pandemia de COVID-19?

Silviu Predoiu: Și iarăși, procesul de tranziție către o lume multipolară este unul ce a început de ceva vreme. Un imbold major în acest sens a fost dat de declanșarea tranziției către surse regenerabile de energie, chiar dacă nu asta au anticipat promotorii acestui proces. Combustibilii fosili au influențat major harta geopolitică a ultimei sute de ani. Tranziția globală de la combustibilii fosili la sursele regenerabile de energie, la rândul ei, va duce inevitabil  la o schimbare geopolitică.

Astăzi, au loc modificări fundamentale în sistemul energetic global – modificări, care vor afecta aproape toate țările și vor avea consecințe geopolitice majore. Puterea economică și implicit cea politică a petrostatelor va scădea treptat, pe măsură ce accesul la energia curată va deveni mai facil. Aceasta înseamnă că state precum Rusia și țările din Golf și-ar putea pierde statutul de puteri în geopolitica energiei, iar o asemenea evoluție poate crea instabilitate internă cu potențiale riscuri de contagiune pentru regiuni întregi. 

Revenind însă la întrebarea dvs, răspunsul diferitelor state la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, fie el independent exprimat sau asumat în cadrul unor alianțe, a venit să confirme că ne aflăm în pragul unei lumi multipolare. Vedem mai multe centre de putere, vedem opțiuni diferite în raport cu conflictul din Ucraina, vedem că dincolo de enunțurile generale, principialiste, fiecare actor cu ambiții reale la un loc fruntaș în lumea multipolară, dincolo de alianțele mai mult sau mai puțin conjuncturale, vede în acest război o oportunitate de a-și promova propriile interese. Iar multipolarismul este, cel puțin pentru UE, o perspectivă încurajatoare.

Timpul unipolarismului a trecut, iar o noua lume bipolară ar fi una ce ar trimite UE într-un plan secundar, cu relevanță scăzută și posibilități limitate de promovare a propriilor interese.