Sudul Turciei (zona orașului Gaziantep) și o parte din Siria vecină au fost afectate de două cutremure devastatoare. Primul, de magnitudine 7,8 și al doilea, de magnitudine 7,5, u fost resimțite și în Liban și Cipru. Turcia și Siria raportează mii de morți și de răniți, iar numărul crește de la oră la oră. Ce vedem pe social media și în mass media tradițională acum – clădiri prăbușite, orașe distruse, morți și răniți, oameni prinși sub dărâmături, dezastru umanitar colosal – ar putea fi tabloul pe care l-am putea avea la București când va veni un seism de magnitudinea celui din 1977 (7,4) sau mai mare.
Administrația locală nu prioritizează/accelerează deloc consolidarea imobilelor cu risc seismic. Primăria București, prin AMCCRS și Compania Municipală Consolidări București, s-a mișcat mult prea încet în mandatul Gabriela Firea (PSD, 2016-2020) și aproape deloc în mandatul Nicușor Dan (PNL-USR, 2020-prezent). Nu numai că avem încă imobile neexpertizate tehnic, dar demersurile fragile, lipsite de substanță ale unor ONG-uri de a face „campanii de informare” au zero impact la populație. Administrația locală nu are un demers concret prin care să explice oamenilor din clădirile cu risc seismic la ce pericole se expun și să le dea asigurări credibile că se vor întoarce în cel mai scurt timp în casele lor după consolidarea edificiului. Pe bună dreptate, cetățenii n-au deloc încredere că, în eventualitatea mutării în locuințe temporare date de PMB pe durata consolidării imobilului lor, lucrările nu vor dura mult mai mult decât au fost anunțate. Exemple revoltătoare sunt șantierele stagnante ale AMCCRS, cel mai notoriu fiind pe str. Biserica Enei, în centru. Dezastrul administrativ și incapacitatea de a gestiona treburile capitalei, mascate cu scuze penibile în ce privește prevenirea și minimizarea pagubelor în eventualitatea unui cutremur vor genera o situație care va duce la un dezastru umanitar și mai mare dacă vine un cutremur grav.
IMPORTANT. Primarul general Nicușor Dan a convocat azi conferință de presă, dar nu pentru a prezenta situația consolidărilor în orașul pe care e incapabil să-l administreze, ci pentru atacuri politice de parcă e în campanie electorală. Nimic nu era mai important azi ca o apariție comună a primarului general și directorilor de la AMCCRS și Consolidări, care să explice concret de ce au ritmul ăsta de melc în ceea ce ar trebui să fie prioritatea zero. Apoi eventual să-și prezinte demisiile de onoare, dar iar am luat-o pe SF-uri. Totul ok, votăm pe cine trebuie în 20-24. Cutremurul poate să aștepte.
Lista imobilelor bucureștene expertizate tehnic și încadrate în clase de risc seismic (actualizare 06.12.2022) –> bit.ly/3RIwXk8