Ziduri de fundație ale primei școli de învățământ superior din Țara Românească: Academia Domnească „Sf. Sava”

Înainte de mult-așteptatul proces de consolidare și restaurare a sediului central al Universității din București, au loc săpături arheologice în curtea interioară a clădirii istorice (în fapt, un ansamblu din mai multe corpuri din epoci diferite).

Vedere elevată a excavațiilor

📸 instagram.com/raidenbucharest
Zoom in pe ziduri vechi de 300+ ani
📸 instagram.com/raidenbucharest
Asta a distrus Oprescu la Universitate

În poză se văd ziduri de fundație ale primei școli de învățământ superior din Țara Românească, Academia Domnească „Sf. Sava”, fondată în 1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pe locul ei, a fost construit corpul central al Universității din București (Academia), după ce a fost înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864. Clădirea asta de secol 19, proiectată de arhitectul Alexandru Orăscu, a fost bombardată de aviația aliată în primăvara lui 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Două treimi din ea au fost avariate grav, demolate la finalul anilor ’40 și copiate ulterior de o structură similară la finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70 pentru reîntregirea clădirii. La săpăturile curente s-au descoperit și porțiuni din fundațiile părții afectate în război. Interesant, nu știam că mai existau.

Unul dintre primele clișee cu Academia (Universitatea din București, care a înlocuit Academia Domnească), corpul central finalizat, anii 1870. Latura cea mai apropiată e vizibilă, cu spatele, în poza principală a acestei postări.
📸 Carol Popp de Száthmari

Două straturi de istorie bucureșteană – unul de final de secol 17 și unul din a doua parte a secolului 19 – sunt vizibile acum. În mod normal, fundațiile astea ar trebui puse în valoare și expuse sub sticlă, iar curtea Universității amenajată ca sit istoric turistic vizitabil tot timpul, dar astea sunt SF-uri. N-ar trebui să rămână aceeași parcare tristă pentru cadrele didactice și personalul auxiliar.

Amplasamentul Academiei Domnești și al Mănăstirii Sf. Sava (suprapunere pe configurația urbană actuală)
via Muzeul Municipiului București

Măcar știm că vestigiile astea nu vor fi distruse ca cele de peste drum. La finalul anilor 2000, fundațiile fascinante ale Mănăstirii Sf. Sava (biserică, chilii, dependințe, cimitir) au fost distruse total de administrația Sorin Oprescu (PSD-PNL) de la PMB pentru realizarea unei parcări subterane care n-a rezolvat aproape deloc problema supraaglomerării trotuarelor și străzilor din zonă cu mașini parcate claie peste grămadă. O crimă de patrimoniu imensă, după distrugerile ceaușiste masive ale anilor ’80. Bucureștiul nu merita asta.

instagram.com/raidenbucharest