[ȘEPCARI] Un exemplu rar de „așa da” la capitolul restaurarea fațadelor + inserții contemporane în centrul istoric, pe strada Șepcari (tronsonul cuprins între str. Covaci și b-dul Brătianu), chiar vizavi de restaurantul Lacrimi și Sfinți.
Mai multe pe instagram.com/raidenbucharest
BACKGROUND. Str. Șepcari nu e atât de faimoasă ca vecinele ei, Covaci, Gabroveni sau Franceză, are doar câteva clădiri aliniate la ea, dar și parcele rămase goale de-a lungul timpului.
CASA VECHE. Clădirea din dreapta data din a doua jumătate a secolului 19. De fapt, era parte a unui imobil mai mare, cu fațada principală pe str. Covaci, la Piața Sf. Anton din imediata vecinătate. În dreapta, vine un bloculeț modernist art déco din anii ’30, pe colțul cu Covaci – Piața Sf. Anton (se vede un pic din el). În stânga, pe Șepcari, parcelele vecine au fost eliberate în anii ’30, la trasarea actualului bulevard Brătianu. Pe colțul Șepcari-Brătianu chiar a apărut un bloc, în acea perioadă. Se poate și ca demolarea caselor de pe respectivele parcele să fi avut loc mai târziu, la finalul anilor ’50, pentru construirea blocului-pieptene, ce închide frontul Pieței Sf. Anton (foto în comentarii).


Foto via Studiourile Buftea
Fațada în stil neoclasic francez din poză fix aia e: o fațadă restaurată corect, cu tot cu tâmplăria ferestrelor și a vitrinelor prăvăliei de la parter. Înăuntru, nu mai există nimic vechi, e o clădire nouă. Anterior, casa era în ruină din anii 2000 și mai funcționa la parter doar prăvălia Andy, cu vechituri.



Foto via Turist în București

CLĂDIREA NOUĂ. Ridicată recent pe parcela vecină fațadei restaurate, reprezintă o inserție ok în țesutul urban vechi valoros al acestei zone. Avem arhitectură neutră, cu fațadă minimalistă placată cu material colorat pastelat, înălțime rezonabilă și-un accent pe stânga, dar care nu depășește cu mult înălțimea fațadei vecine. Construcția nouă nu supără.







Foto: Arhiva Digitală a UAR
Raportat la dezastrul urbanistic din capitală per total și la batjocorirea istoriei în centrul istoric în particular, ce s-a întâmplat pe Șepcari e un exemplu de bune practici. Desigur, asta reprezintă o excepție surprinzătoare, nu te culca pe-o ureche, distrugerea și agresarea patrimoniului vechi valoros continuă non-stop!




Cum ți se pare intervenția asta de pe str. Șepcari?