Care-i treaba cu obsesia primarilor de a planta aiurea copaci și fel de fel de vegetație care obturează perspectiva șoferilor în trafic?

Care-i treaba cu obsesia primarilor de a planta aiurea copaci și fel de fel de vegetație care obturează perspectiva șoferilor în trafic? De ce nu putem avea ronduri/scuarul doar cu gazon și semnalizare/semaforizare decentă? Caz concret, recent: intersecția străzilor Romulus, Matei Basarab și Căuzași (fostă Labirint).

Intersecția în stea era pe vremuri bordată de case cochete în stil neoclasic francez, de la finalul secolului 19, din care au rămas doar două (stânga, abandonată) și centru (Casa Marmorosch Blank, detalii mai jos). Cunoscută ca una destul de periculoasă (multe mașini s-au pocnit pe aici), răscrucea asta cerea un sens giratoriu, care a fost realizat de curând, lăudat fie. Asta e foarte bine. Ce nu e bine e amenajarea făcută de Primăria Sectorului 3, sub bagheta magică a aceluiași primar, Robert Negoiță (PSD), care ne prezintă cu mândrie modelul de anul ăsta la capitolul borduri: mare, albă, unduită, secsi. Plus copaci plantați în rond, care odată înverziți, vor genera unghiuri moarte din toate direcțiile. Bravo, tati, mare edil reales a mia oară.

Marmorosch Blank a fost una dintre cele mai puternice case bancare a României moderne, cu o extraodinară flexibilitate investiționară. A construit linia Bucureşti-Predeal (1878) și linia Dorohoi-Iași (1893), a realizat în etape canalizarea Bucureștiului (începând cu 1882), a înființat Societatea de Asigurări „Generala” (1897), printre cele mai prolifice înainte de comunism, a înființat Fabrica de Tricotaje și Țesături din București etc. Banca Marmorosch Blank, înființată în 1848 și transformată în societate pe acțiuni în 1905, avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României interbelice. Era cea mai puternică bancă românească în anii ’20, cu puternice conexiuni politice. Urmare a crizei economice din 1930, a intrat în incapacitate de plată și nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor, intrând în faliment și fiind preluată de BNR. A fost desființată în 1948.

Casa Marmorosch Blank, la 1900

Casa Marmorosch Blank. La final de secol 19, la intersecția străzilor Labirint (actuală Matei Basarab pe acel tronson) și Romulus, se ridică reședința Marmorosch Blank, casă cochetă în stil eclectic francez. În 1948-1950, imobilul e naționalizat. În regimul comunist, aici locuiesc mai multe familii, chiriașe la stat. După 1989, situația juridică incertă duce imobilul în stare de paragină până la finalul anilor 2000. În, 2011, încep reabilitarea și renovarea, pentru ca în 2013 ornamentele de fațadă să apară aurite, lux și stil. Bonus, clădirea e mansardată un picuț. Pe lângă faptul că nu există o plăcuță de monument istoric pe casa uneia dintre cele mai prolifice familii de bancheri de la noi, imobilul a fost spoit într-un mod inacceptabil pentru valoarea sa istorică.

Fostul cartier evreiesc din București, atât cât a supraviețuit din el după demolările ceaușiste din anii ’80, arată din ce în ce mai rău, deoarece nimeni (nici administrația locală, nici proprietarii particulari) nu ia măsuri pentru prezervarea caracterului istoric specific al zonei, altădată foarte prosperă.

Hei, măcar ne-a cadorisit Negoiță al II-lea (că primul a fost Livache, pentru cunoscători) de la I S3 cu rond cu copaci. E ceva.

instagram.com/raidenbucharest