Pe 4 aprilie, a fost semnată o convenţie prin care Guvernul României, reprezentat de M. Kogălniceanu, asigura armatei ruse – aflată în marş către teritoriile bulgăreşti, care, atunci aparţineau Imperiului Otoman – liberă trecere pe teritoriul ţării şi un tratament rezervat trupelor „amice“. În acelaşi timp, Guvernul Rusiei se obliga să menţină şi să respecte drepturile politice ale Statului Român, precum şi integritatea României, iar trupele lor să nu provoace pagube populaţiei române.
Cum era de aşteptat, partea rusă nu şi-a respectat decât parţial promisiunile, iar acest lucru s-a văzut de la început. În drumul lor către Dunăre, primele eşaloane ale armatei ruse au ajuns în Bucureşti pe 26 aprilie şi, dintre trupele călare, atrăgeau atenţia, prin ţinuta şi comportamentul lor, regimentele căzăceşti.
„Un asemenea regiment de cazaci l’am văzut defilând pe strada Colţei <actualul bd. I.C. Brătianu>, care pe vremea aceia abunda în simigerii. N’a fost simigerie să mai rămână cu ceva marfă pe tarabă, după trecerea acestui regiment: cu o adresă remarcabilă, înfigea din mers lancea în pâine, în tava cu miel fript la cuptor, în dovleac copt, gogoşi, aşa fel că n’a fost soldat sa nu s’aleagă cu o pâine, covrigi, miel, sau de-ale mâncării de felul acestora, iar după trecerea regimentului, toate tarabele brutăriilor şi simigeriilor, au fost ca
la comandă golite.
Operaţia aceasta era făcută cu o minunată adresă şi, se spunea pe vremea aceia, că, mai cu seamă cazacii, dintre trupele călări, puteau sa facă aceste exerciţii chiar din galop, fiindcă ele erau apanajul lor, ca unii ce trăiau de mici copii mai numai pe cal“.
