Camelia Păduraru, trainerul care ne învață despre cum să gândim, nu ce să gândim

Camelia Păduraru a realizat o detaliată trecere în revistă, în cadrul unui interviu acordat publicației Bucureștii Vechi și Noi, a mai multor aspecte psihociale care modelează comportamentul românilor și determină evoluția societății românești.

”Să nu uităm că suntem ființe programate biologic pentru conectare. Deci contează enorm să avem contact social hrănitor și experiențe de calitate cu cei dragi. Fii prezent și fă amintiri frumoase. Sunt lucruri pe care le auzim peste tot, întrebarea e: cât din ele chiar facem?”, se întreabă trainerul Camelia Păduraru.

Cum se vede evoluția unei societăți/ comunități din prisma experienței unui trainer?

Evoluția unei societăți/ comunități se vede în primul rând prin prisma educației. În România, de ani de zile, suntem pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește procentul populației care are studii superioare. De asemenea, suntem pe ultimul loc la procentul persoanelor care continuă să învețe după terminarea studiilor.

Educația formală, deși vine cu avantaje competitive clare în ceea ce privește reușita pe piața muncii, oferă prea puțin din cunoașterea și abilitățile necesare unei bune calități a vieții. Educația financiară, educația relațională, educația emoțională sau educația sexuală sunt doar câteva exemple.

Asta pe un fond pe care distanța dintre cei care au și cei care nu au este tot mai mare. Factorii de stres doar se diversifică și devin din ce în ce mai complecși. Trăim situații cu care nu ne-am mai întâlnit înainte sau situații pe care nu ne imaginam să le trăim prea curând.

Pandemia și războiul, cu toate consecințele care decurg de aici – criza financiară, crize sociale, relaționale, migrare – pun pe noi o presiune enormă pe care adesea o gestionăm prin evitare sau renunțare. Sănătatea mintală are de suferit și ajungem să existăm doar pentru supraviețuire.

Și care ar fi soluția, în acest sens?

Am convingerea că educația este cheia cu care nu doar să ieșim din crize și să supraviețuim, ci cu care să deschidem posibilități pe care nici nu ni le imaginăm. Și nu mă refer doar în sensul clasic al frecventării de cursuri, ci la orice formă de învățare: de la ceilalți, din experiențele proprii, de la mentori, din tutoriale, din cărți, din hobby-uri, de la oricine și orice.

Ce ingrediente (naturale, dobândite prin educație) ai nevoie pentru a deveni un bun trainer? Mai exact: ”Ce te recomandă ca trainer să-i schimbi pe alții?”.

Te recomandă un amestec de educație, abilități de prezentare și trăsături de personalitate, plus expertiza în subiectul predat. Iar expertiza nu înseamnă doar să-ți fi însușit o informație, ci să fi obținut tu rezultate practice cu ea. Abia atunci ai credibilitate și putere de a transforma.

Pentru mine, un trainer bun nu doar livrează informație, ci instalează în studenții săi încrederea să o aplice, starea și mentalitatea necesară reușitei. Urmărim să-și însușească nu doar abilități și competențe, ci și de un set de credințe și valori care susțin aplicarea lor.  

De exemplu, degeaba faci un curs de antreprenoriat și modele de afaceri dacă nu știi ce să faci cu frica de eșec. Degeaba știi 30 de tehnici de vânzări dacă crezi că nu ești suficient de bun sau că actul de a vinde este rușinos. Degeaba știi produse bancare sau principii de educație financiară dacă urăști oamenii bogați. Nu vei reuși să creezi rezultate în lumea ta cu ceea ce știi.

De asemenea, cred că trebuie să-ți pese de oameni și simți o chemare înspre a le susține creșterea. Altfel, rămâi repede fără energie. Îți trebuie răbdare, flexibilitate, abilitate de a include fără să judeci.

Personalitatea poate fi oricare, atâta timp cât știi să o canalizezi constructiv. Oamenii sunt surprinși când le spun că sunt o persoană introvertită și timidă. Chiar sunt. Idei precum că trebuie să fii un bun om de scenă, un extrovertit cu voce percutantă sunt mituri. Carisma nu e înnăscută, e doar măsura în care ești prezent cu oamenii. Atât. Altfel, spun povești, dau exemple, fac analogii, ofer informație relevantă și aplicabilă practic, caut să includ voie bună – și funcționează foarte bine.

Ce rol joacă procesul de învățare continuă în a deveni un trainer?

Cred că procesul de învățare continuă este esențial în orice, nu doar în a deveni un trainer. Dar e adevărat că pe mine asta m-a adus la pragul în care să vreau să fiu trainer. Tot descoperind puterea minții și a cuvintelor, mă uitam în jur la conflicte, la modul cum oamenii își vorbesc unii altora – și vocea din mintea mea care spunea ”Doamne, ce ușor s-ar rezolva niște probleme dacă oamenii ar ști și ar aplica niște lucruri simple…” nu m-a mai lăsat să țin doar pentru mine.

Este Crafting Minds o invitație către misterul vieții și, în special, al sufletului?

Crafting Minds (www.craftingminds.ro)  este o invitație la conștientizare, la a ieși de pe pilot automat și de la efectul circumstanțelor. Este o invitație la a te cunoaște pe tine, la a te conecta la tine, la resursele tale și la puterea personală.

Cursurile tale se bazează pe ideea de programare neurolingvistică. Încă dăinuie un aspect misterios în legătură cu puterile NLP-ului. Hai să elucidăm problema și să definim acest model de dezvoltare.

Programarea NeuroLingvistică (NLP) îți oferă o hartă cu care să te orientezi în procesul acesta de auto-cunoaștere. Să ai idee de unde să-l apuci, încotro să privești, cum să cauți.

E multă controversă în jurul lui, dar pentru mine e simplu. NLP-ul este un model de comunicare, atât cu ceilalți, cât și cu tine însuți. Mai ales cu tine însuți. Comunici cu tine tot timpul, îți spui lucruri, folosești anumite cuvinte pe anumite tonalități, cu emoții în spate. De cele mai multe ori nici nu-ți dai seama ce faci în mintea ta, dar tot ce faci are un efect. Are un efect asupra a cum te simți, cum te trezești dimineața, cum reacționezi cu copiii, ce decizi, cum acționezi – și toate împreună îți influențează calitatea vieții.

De asemenea, NLP este un set de procese și de tehnici sistematizat din ce funcționează. Nu e nimic în NLP care să fie NLP. Este un corp de cunoștințe coagulat din observarea și studiul terapeuților care obțineau rezultate foarte bune în practica lor precum maestra terapiei de familie Virginia Satir, fondatorul terapiei Gestalt Fritz Pearls sau celebrul hipnoterapeut Milton Erickson.

NLP-ul stă pe o întrebare cheie: ”Ce faci, cum faci, ce crezi și ce e important pentru tine atunci când reușești?” Descoperă și fă-o mai des.

Iar despre hipnoză, ce ne poți spune?

Hipnoza este un limbaj de comunicare cu subconștientul, acea parte din tine care învață, reține, acționează, simte. Tot ce înseamnă învățare, comportamente, schimbare sau funcționarea corpului ține de subconștient. Deci dacă vrei să obții rezultate în aceste planuri, ar fi o idee bună să știi să-l ”mânuiești”. Îți dă puterea de a influența comportamente.

Desigur, aceleași instrumente pot fi folosite și cu scopuri mai puțin ortodoxe. Totul ține de intenție. Îmi place să spun despre NLP și hipnoză că sunt ca un ciocan. Poți să îl folosești ca să construiești o casă sau ca să spargi un geam. Oricum ar fi, ajută să știi ce este, ce poate și cum se folosește un ciocan. Altfel, s-ar putea să dai cuiva cu el peste degete din neștiință.

În ce măsură te definește ceea ce faci? Cum te poți dezvolta ”dezvoltându-i” pe ceilalți?

Aș putea spune că ceea ce fac mă definește prea mult. Fac exerciții să delimitez rolul de trainer de celelalte căci mult timp m-am identificat cu el și ajunsesem să nu mai văd cine sunt în afara lui. Nu e sănătos nici asta.

Pentru mine aproape că provoacă dependență. Nu ai cum să nu te dezvolți dezvoltându-i pe ceilalți. Dacă îți faci treaba bine, știi că fiecare om e un univers în sine, cu propriul limbaj și cu propriile înțelesuri. Mie îmi place să-l descopăr pe fiecare.

Cum gestionezi o astfel de responsabilitate?

Împărțind-o. Îmi asum responsabilitatea pentru livrare și caut să responsabilizez oamenii pentru propriul proces de învățare. 100% de fiecare parte.

Încurajez gândirea pentru sine, predau despre cum să gândești, nu ce să gândești. Invit oamenii să își pună întrebări bune, să chestioneze ceea ce aud, inclusiv de la mine, să treacă prin filtrul propriu. Nu există rețete, ci doar modele care ne ajută să ne înțelegem mai bine lumea interioară. Iar aceste modele sunt personalizabile fiecărei identități.

În rest, fac tot ce ține de mine să nu mă las pusă pe un piedestal. Mă vulnerabilizez, arăt că sunt la rândul meu om care greșește, care nu știe, care nu poate. Iau feedback din toate direcțiile și caut să stau atentă la propriile puncte oarbe.

Ce citești și ce recomanzi ca lectură conexă, auxiliară cu ceea ce faci zilnic.

Citesc cu drag psihologie, neuroștiință, discipline hermetice, autobiografii. Doar câțiva autori: Brene Brown, Esther Perel, Shefali Tsabary, Gabor Mate, Peter Levine, Andrew Huberman. Literatură recunosc că n-am mai citit de mult. Mi-e dor.

Și câteva citate te-aș ruga, extrase din preferații tăi autori (inclusiv tu!)…

Unul dintre citatele la care revin adesea, mai ales când am nevoie de curaj, este unul al lui Paul McKenna: ”Natura iubește curajul. Îți iei un angajament și natura va răspunde acelui angajament prin a elimina obstacole imposibile. Visează visul imposibil și lumea nu te va strivi, ci te va înălța. Aceasta este cheia. Asta au înțeles toți acești profesori și filosofi care chiar au contat, care chiar au atins aurul alchimic. Acesta este dansul shamanic de sub cascadă. Așa se face magia. Prin a te arunca în abis și a descoperi că e un pat de pene”.

La acest citat al lui Dion Fortune revin când mă frustrez cu felul cum stau lucrurile în societate, în lume, în mediul meu: ”Controlul personal al mediului trebuie să înceapă cu controlul propriei persoane. Până când nu mai suntem la cheremul, sau influențați de mediul nostru, nu putem spera să avem o prea mare influență mentală asupra lui. Paradoxal, doar atunci când împrejurimile nu mai contează pentru noi, câștigăm puterea de a le schimba doar prin mijloace mentale.

Iar acestea îmi inspiră munca de trainer:

”În a-i învăța pe ceilalți, ne învățăm pe noi.”

”A învăța un om cum să scape de frică este probabil unul dintre cele mai mari servicii pe care un alt om poate să i-l facă”.

De ce? Pentru că frica a fost, este și va fi întotdeauna unul dintre cele mai puternice instrumente de control al oamenilor.

Ce ne poți detalia despre studiile tale (extrem de variate)?

La bază, sunt specialist în comunicare. Am terminat SNSPA, Facultatea de ”Comunicare și Relații Publice” și un masterat în ”Management și Comunicare în afaceri”, tot la SNSPA. Cu NLP-ul m-am întâlnit în 2008, când eram încă la Master, și de atunci spun că suntem de nedespărțit. Mi-a arătat cum pot să obțin practic rezultate lucrând cu ceea ce mă pasiona oricum: retorică, semiotică, teoria comunicării, filosofie, psihologie și alte discipline conexe.

Am mers până la cel mai înalt nivel de certificare din acest domeniu, iar la 30 de ani eram probabil cel mai tânăr Master Trainer NLP (detalii aici) din lume, certificat de școala din SUA cu care m-am format.

Între timp, curiozitatea și experiențele personale m-au condus să învăț și academic, și neacademic, pe 4 continente și în cam 10 state. M-am format ca instructor de Yoga în India și New York, am studiat astrologie, am început să pătrund zona de științe hermetice și spiritualitate antică hawaiiană în Guatemala. Am formări pe zona de facilitare de experiențe de grup și educație psiho-emoțională, altele pe domenii care țin de business (marketing, branding, copywriting), iar momentan sunt într-o formare pe managementul traumei cu Somatic Experiencingä International.

Deci chiar dacă la bază fac NLP, accesez toate aceste domenii în funcție de nevoile grupului. Caut să ofer instrumente, cunoaștere și modele cu care să ne ocupăm de toate aspectele ființei noastre: practic (cu tot ce înseamnă business, relații, familie), emoțional, mental și spiritual. Predau în timp ce descopăr și practic.

­Ce recomandări ai avea pentru oamenii care poate nu sunt interesați de misterul rațiunii, a creierului, a echilibrului dintre minte și spirit? Cum ieșim din letargie, din abulie și unde începe procesul nostru creativ numit viață?

Le-aș spune mergi către ce ești tu interesat, către ce te aprinde, încotro te îndrumă curiozitatea. Este cel mai de încredere ghid. Iar dacă nu te îndrumă nicăieri, sparge inerția și fă din proprie inițiativă ceva, până nu te forțează viața.

Din păcate, cel mai des ne mișcăm în crize. Observ asta și în cursurile mele. Sunt oameni care ajung la mine uneori din curiozitate și dorință de mai mult, ceea ce mă bucură enorm. Dar mulți ajung când ceva se prăbușește: o relație, o profesie, starea de sănătate, o persoană apropiată. Nu aștepta până acolo, căci nu există stagnare ci doar progres sau regres.

Românii, și în special cei din mediul urban, asemeni Bucureștiului, de ce au nevoie pentru a-și atinge potențialul spiritual, creator și pentru a depăși procrastinarea, poluarea de toate felurile și, în special, stresul cotidian?

Începe cu a pune preț pe binele tău mental-emoțional ca să ai motivație să te ocupi de el. Altfel, e foarte ușor să fii prins în automatisme și să uiți de tine. După toate formările acestea complexe, eu mă întorc la baze.

O plimbare de 20 minute pe zi face minuni. Telefonul la distanță cu 1h înainte să mergi să dormi și 1h după ce te trezești. 15 minute de meditație pe zi sau 10 pagini citite sau o ieșire în natură – toate stimulează producția de hormoni ai stării de bine care susțin sistemul nervos, sănătatea generală a organismului, capacitatea de a gestiona problemele și longevitatea.

Încurajez să deprinzi câteva metode pentru reglarea emoțională. Să înveți să stai cu emoțiile tale, să le conștientizezi, să le numești și să le trăiești va reduce stresul și va face o diferență enormă în cum te prezinți în relații, la muncă și în ce dai mai departe copiilor.

Și să nu uităm că suntem ființe programate biologic pentru conectare. Deci contează enorm să avem contact social hrănitor și experiențe de calitate cu cei dragi. Fii prezent și fă amintiri frumoase.

Sunt lucruri pe care le auzim peste tot, întrebarea e: cât din ele chiar facem?

În final, un gând de încheiere: ține curiozitatea vie și urmeaz-o!