În primăvara anului anterior, începuse Războiul Crimeei, un conflict armat în care o alianţă formată din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, cel de-al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, a luptat contra Rusiei, spre a-i opri expansiunea în zona Mării Negre (problemă care în Occident era numită „Chestiunea Orientală“).
În aceste condiţii, Ţara Românească, deoarece se găsea în imediata apropiere a zonei de conflict, a fost ocupată, în perioada oct. 1853 – iul. 1854, de trupele ţarului (pe urmă, ţara a fost ocupată de turci, apoi, de austrieci).
Printre ofiţerii ruşi aflaţi atunci la noi, se număra şi un tînăr pe nume Lev Tolstoi (nimeni altul decît marele scriitor de mai tîrziu). Ofiţerul, care avea în acel moment 25 de ani, a rămas în Bucureşti, împreună cu subunitatea sa, timp de cîteva luni, perioadă suficientă pentru a cunoaşte toate locurile de distracţie din oraş. Printre ele, grădinile-restaurant de pe malul vechii Dîmboviţe, spectacolele de la sălile de teatru şi saloanele de bal ale unor aristocraţi din Bucureşti, unde a fost invitat. Amintirile foarte plăcute pe care i le-a lăsat Capitala noastră au fost publicate într-un „Jurnal intim“, tipărit în limba franceză.
Tolstoi a părăsit, împreună cu armata rusă, Bucureştiul, în iulie 1854, iar în lunile următoare avea să participe la apărarea Sevastopolului.





















