Sibiu Jazz Festival 2022, jumătate de secol, din dragoste pentru jazz

Sibiu Jazz Festival, cel mai renumit festival de jazz din România, ajuns la a 50-a ediție, a încheiat triumfal o jumătate de secol de istorie scrisă pe note, născută din pasiunea pentru jazz. 

În perioada 25-30 octombrie jazzul s-a confundat cu libertatea, redevenind o pasăre Phoenix, prin volatilitatea cu care poate asimila orice alt gen muzical, în inima Sibiului, în spații deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz). 

Dincolo de câteva elemente surpriză, eclectice, de tip experiment artistic, publicul de jazz s-a putut bucura de o expresie a varietății libertății la nivel artistic. Deschiderea Festivalului de Jazz Ediția 50 2022 a avut loc marți, pe 25 octombrie, o zi deosebită pentru cultura și istoria română, respectiv Ziua Armatei Române.

Artiştii, Alexandru Tomaselli şi Ralu Stoica, au deschis festivalul cu ”Muzică pentru suflet” (eveniment intitulat Jazz in the Church), ce a avut loc la Biserica Evanghelică C.A. Sfânta Maria, lăsându-ne să pătrundem în tainele muzicii sacre acompaniate de acorduri de jazz şi poezie meditativă semnată de Andrei Slăvuțeanu în interpretarea actorilor Alexandru Pribeagu și Lorena Zăbrăuțanu.

Miercuri, 26 octombrie, a urmat Jazz for Kids (la Biblioteca Județeană Astra) un eveniment ce face parte din modului de PR educativ de jazz pentru comunitate. Costi Mihai, un instructor specializat, a dirijat evenimentul alături de toți copiii din public care au avut misiunea să aducă un instrument cu ei.  

În aceași zi, publicul a putut viziona, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu,  spectacolul de teatru-jazz „Aproape Înger”, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

În continurea acestor surprize pentru comunitatea de jazz, publicul a putut savura jazzul în esența sa inovativă, energică, îmbrăcată de miezul libertărții. Ne referim la Fish in Oil, una din cele mai celebre formații din Serbia, la Orchestra Națională de Jazz a Franței, o longevivă trupă de jazz din Ungaria – Szilárd Banai & Friends care a revenit la Sibiu Jazz Festival după 14 ani.

Jumătate de secol de istorie pe note a însemnat și o astfel de întâlnire, de revenire a unui line up ingenios. 

Interpretarea oferită de Maria João & Mário Laginha Quartet a fost o revelație la nivel de prestație artistică, oferind publicului un soi de întâlnire cu transcendența.

Această stare a fost augmentată de charisma lui, Ramon Valle Quintet, care a găsit cu inteligență cheia originală de a produce osmoza pe scenă între muzică și un show veritabil de jazz.

”Sibiu Jazz Festival înseamnă 22 de ani din viața mea dedicați cultivării unei comunități europene de jazz la Sibiu și a unui anumit tip de gust pentru muzica de calitate care are la baza motorul libertății.

Am reflectat și ales un line up care să simbolizeze o jumătate de secol de istorie în muzică. În 2019 HJK Schmidt, directorul de atunci al festivalului, intenționa să aducă pe scenă o serie de artiști printre care și Maria João & Mário Laginha Quartet. În onoarea lui, celebrându-i memoria și, totodată, intuiția fantastică de om de jazz, această alegere s-a dovedit una absolut remarcabilă.

Festivalul nu înseamnă doar prezent și nu reflectă, înglobează, doar transformările jazzului la nivel internațional. El înseamnă și trecut, un trecut ce cuprinde oameni care astăzi nu se mai află printre noi, și pe care încă îi iubim, care servește drept inspirație, drept o lecție de frumusețe a libertății. Sibiu Jazz Festival continuă această misiune ridicând torța libertății și creativității”, a povestit Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival.

Sibiu Jazz este o manifestare culturală plenară a spiritului de jazz și a felului în care acesta poate atinge inimile și sufletul semenilor. Festivalul cultivă și promovează spiritul libertății în oameni prin imersiunea lor în lumea jazzului.

Fondat în anii 70 de un grup de oameni creativi, longevivul festival a devenit un ambasador al jazzului românesc în toată lumea, aducând oameni din diferite culturi și țări împreună. Sibiu Jazz a câștigat o recunoaștere internațională, fiind membru de 18 ani în cea mai celebră rețea europeană de jazz: European Jazz Network.

Sibiu Jazz Festival este o carte de vizită pentru România în sfera muzicală mondială prin care s-a consacrat un anume fel de a gândi muzica în termeni de jazz și, totodată, un simbol pentru cei care caută elevația prin muzică în locurile comune ale sufletului ce așteaptă să vibreze pe note.

Parteneri: Primăria Sibiu, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Academiei Forțelor Terestre, Coca Cola, DSM, Schwarz Grouppe Int, Academia de Voluntari, OptyU, Unimat, Rock FM – It Rocks, Hermania, SOBIS, Aria, Iony Grup, Casa de Cultură a Studenților, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.