Noul București e o butaforie din polistiren expandat a vechiului București

Noul București e o butaforie din polistiren expandat a vechiului București, o proiecție diformă, un sfârșit în tencuială ornamentală și termopane opulente. Clădirile vechi sunt înlocuite, una câte una, de surogate de slabă calitate, cu acordul administrației și indiferența cetățenilor, neantrenați pentru a detecta neregulile. E un fenomen mai periculos decât demolările ceaușiste ale anilor ’80. Măcar alea erau sincere, se rădea un cartier întreg și era înlocuit cu altceva oarecum unitar. Acum, orașul vechi e bolnav de fațadizare și disneyficare, combinate cu urbanism haotic și zero direcție de dezvoltare.

Fațadizare = păstrarea doar a fațadei dintr-un imobil vechi și integrarea acesteia într-un proiect nou, adesea fără legătură cu funcțiunea și aspectul celui vechi. La extremă, fațadizarea poate însemna demolarea totală, apoi reconstruirea anacronică 1:1, cu materiale contemporane, a unor fațade de secol 19-20.

Disneyficare = renovarea necorespunzătoare a unor fațade bogat ornamentate, adesea în culori nepotrivite, pierzându-se aspectul de epocă prin nerespectarea tratamentului materialelor de construcție originale. Rezultă construcții care, deși sunt vechi, par noi, cu aspect vintage.

Studiu de caz: o curte incredibil de lungă de final de secol 19 pe str. Biserica Alexe, cu ieșire în str. Valerian Prescurea (fostă str. Senatului), în fosta mahala dintre calea Șerban-Vodă și bulevardul Dimitrie Cantemir (fost Magistrala Nord-Sud).

Stânga: situația în 2020. Parcelarul zonei și stilul de locuire colectivă din anii 1880-1900 au impus corpuri de clădire înșiruite în lungul unei alei ce aproape pare o străduță, în fapt curtea extrem de alungită. Casele păstrau fațadele originale, cu ornamentație sobră și minimală, feroneria balcoanelor și tâmplăria și borduri din interbelic, ce-i drept degradate. Ansamblul pitoresc era foarte reprezentativ pentru epocă, mai ales în ce privește locuirea colectivă, diferită de cea la bloc.

Dreapta: situația în prezent. Proprietarii au apăsat butonul Upgrade și acum totul pare un decor nereușit de film prost. Ornamentația veche a fost îndepărtată, la fel și tâmplăria originală. Casele au fost anvelopate termic și spoite în gri. Pe noua fațadă s-au montat ornamente fără nicio legătură cu proiectul original, disproporționate. Din aspectul anterior, au rămas balustradele balcoanelor și niște ornamente la cornișă plus capiteluri de foste coloane, spoite în alb-spital.

Astfel de construcții din zonele semicentrale sunt mutilate pe bandă rulantă sau înlocuite de imobile noi, înghesuite între casele supraviețuitoare. Aici e vorba despre un ansamblu de clădiri de pe o stradă adiacentă căii Șerban-Vodă, vechi Pod al Beilicului, una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului. Casele din poze nu-s clasate monumente istorice, dar au relevanță zonală mare, chiar și prin mărimea și dispunerea lor, comparativ cu clădirile vecine. Rar vezi o curte așa lungă care să păstreze atmosfera de mahala antebelică.

Prin alte părți, fondul vechi construit e consolidat, renovat și adaptat/refuncționalizat frumos pentru a fi adus la standardele prezentului, dar și a menține specificul orașului vechi. Asta se face prin bune practici, educație constantă și legislație clară, aplicată, corect și egal, care să nu permită abuzurile.

Bucureștiul autentic, cu ansamblurile sau clădirile reprezentative pentru anumite epoci, dispare sau e mutilat în aplauzele celor care cred că astfel de intervenții nefericite sunt ok. Următorul nivel: bucureștenii din polistiren 100%.

instagram.com/raidenbucharest