Un reper rămas astăzi în picioare: blocul-turn „Gioconda”

Sursa-Cartierul Uranus

Imobilele dispărute din strada Mitropolit Antim Ivireanul nr. 20-28 se aflau vizavi de Palatul Sinodal al Mănăstirii Antim şi încadrau intersecţia cu strada Petre Locusteanu, cea care apare aici în centrul fotografiei. Palatul a fost translat şi uşor rotit, pentru a fi salvat de demolările efectuate pentru bd. Victoria Socialismului.

În capăt de perspectivă, se vedea un reper rămas astăzi în picioare, blocul-turn „Gioconda”, cel din Piaţa Naţiunile Unite.

Traseul sinuos al străzii Antim a fost printre primele elemente urbane din cartier afectate  de lucrările de sistematizare. Demolările din cartier debutau devreme, în anii ’80, întâi pe noua cale 13 Septembrie şi pe actuala axă „Casa Poporului” (Casa Republicii) – Piaţa Unirii.

Cum privim fotografia, puţin mai în faţă, pe partea dreaptă, imediat după acea Dacie 1300, era Şcoala Generală nr. 122.

foto: Dan Vartanian (1980)