Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, situat între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, este singurul observator astronomic din Bucureşti deschis publicului. Îşi datorează existenţa în primul rând amiralului Vasile Urseanu, dar şi celui care a popularizat astronomia şi ştiinţa corpurilor cereşti în România, Victor Anestin, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Istoria Observatorului Astronomic începe în 1908, când Victor Anestin, ziarist român, scriitor de literatură SF şi astronom amator, îl cooptează pe amiralul Urseanu în Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”. Amiralul devine preşedintele societăţii, al cărei scop era înfiinţarea unui observator astronomic care să servească la propagarea astronomiei în rândul maselor.
Vasile Urseanu demarează lucrările de construire, prin eforturi financiare proprii, a unei clădiri din Bucureşti, pe bulevardul Colţei, actualul bulevard Lascăr Cartagiu, despre care obişnuia să spună: „Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator, ca în acelaşi timp, când fac observaţii cu luneta, să am senzaţia că plutesc pe mare”.
Observatorul Astronomic, Bucureşti, 30 aprilie 1950.
Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES
Observatorul, inaugurat în 1910, a fost dotat cu o lunetă Zeiss de 150 mm diametru şi distanţă focală de 2,7 metri. Luneta era a treia ca mărime din ţară la data respectivă.
După moartea amiralului, în 1926, luneta a fost demontată şi depozitată în subsolul clădirii. În anul 1933, Jeanne Urseanu, văduva amiralului, a donat clădirea municipalităţii oraşului Bucureşti. Cu acest prilej, pe placa comemorativă din interiorul clădirii, sub portretul familiei Urseanu realizat de pictorul Camille Ressu, au fost săpate în marmură cuvintele: „După o viaţă de muncă şi credinţă, au dăruit acest lăcaş ca să fie adăpost de artă şi prilej de înălţare sufletească”.
O perioadă, clădirea a adăpostit Pinacoteca Municipală, componentele de bază ale instrumentului astronomic rămânând păstrate împachetate în subsolul clădirii.
Observatorul Astronomic, Bucureşti, 16 decembrie 1985.
Foto: (c) MIHAI ANDREESCU/Arhivă istorică AGERPRES
În 1949, academicianul Călin Popovici, cu ajutorul prof. dr. Aurel Iacovache şi cu sprijinul academicianului George Demetrescu, pe atunci director al Observatorului Astronomic al Academiei, a convins autorităţile municipale să se ocupe de repunerea în valoare a observatorului. În aprilie 1950, a fost definitivată reinstalarea lunetei, la această operaţie participând lucrători de la Industria Optică Română. Astfel, observatorul a fost inaugurat, pentru public, la începutul lunii mai 1950; vizitele puteau fi efectuate zilnic, de marţi până duminică, între orele 17-22.
Observatorul a fost condus de Materi Alexescu, la început sub îndrumarea astronomului Călin Popovici.
O primă expoziţie astronomică, bazată exclusiv pe fotografii şi desene originale, rezultate din observaţiile proprii, a fost organizată în 1952, într-una din sălile de la etajul I. Ea era completată prin expunerea unor piese rezultate din activităţi practice.
Observatorul Astronomic, Bucureşti, 10 ianuarie 1969.
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhivă istorică AGERPRES
În anii ’60, unitatea, devenită între timp „Muzeul Ştiinţelor Experimentale”, a fost dotată cu aparatură fotografică modernă şi laborator fotografic, o lunetă ecuatorială Zeiss 80/1200 mm, o lunetă azimutală de 80/500 mm, un celostat polar Zeiss de 120 mm diametru.
În 1966, s-a construit şi instalat telescopul newton-cassegrain de 450 mm diametru, cel mai mare din ţară în acel moment. Acesta a funcţionat până în 1970, când a fost dezmembrat din cauza deteriorării pieselor componente. Activitatea Observatorului era axată atât pe popularizarea astronomiei, oferind tuturor celor interesaţi posibilitatea urmăririi prin lunete a spectacolului bolţii cereşti, cât şi pe efectuarea de observaţii şi cercetări astronomice, realizate de astronomii amatori.
Observatorul Astronomic, Bucureşti, 10 ianuarie 1969.
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhivă istorică AGERPRES
În anul 1968, a luat fiinţă Astroclubul Bucureşti, alcătuit din astronomi amatori, care funcţionează şi, în prezent, în cadrul Observatorului.
După 1970, activitatea Observatorului a fost coordonată de Ion Corvin Sângeorzan şi, din 1982, de dr. Harald Alexandrescu.
După 1990, în clădire a fost sediul Agenţiei Spaţiale Române, iar, în 1996, Observatorul a fost reinaugurat ca „Observator Astronomic Municipal”.
Observatorul Astronomic, Bucureşti, 4 august 1967.
Foto: (c) MARIA POSTELNICU/Arhivă istorică AGERPRES
Din 2008, graţie unei donaţii, Observatorul Astronomic a fost dotat cu un telescop MEADE LX200R de 30 cm în diametru şi cu o lunetă care permite observarea Soarelui în altă lungime de undă. Astfel, vizitatorii pot observa erupţiile solare şi corpurile cereşti mult mai bine decât o puteau face până atunci.
Din 2009, s-a inaugurat prezentarea „Călătorie prin Univers”, o călătorie virtuală prin Cosmos la care au participat câteva mii de oameni.
În 2020 a fost inaugurată expoziţia stradală despre istoria Observatorului, cu prilejul împlinirii a 110 ani de existenţă.
Observatorul Astronomic, Bucureşti, 4 august 1967.
Foto: (c) MARIA POSTELNICU/Arhivă istorică AGERPRES
Observatorul se află în administrarea Muzeului Municipiului Bucureşti. Prin dotările şi facilităţile sale, ca o fereastră deschisă spre cer, el oferă tuturor celor interesaţi posibilitatea urmăririi prin lunetă a spectacolului bolţii cereşti. AGERPRES
