Toamnă renascentistă la Fundația Calea Victoriei

De vineri, 30 septembrie, ora 19:00, la Fundația Calea Victoriei începe un nou modul din seria despre istoria & filosofia culturii europene cu Mario Barangea.

Cursul Portrete și idei din Renaștere este ocazia de a te apropia de câteva idei generate sau continuate de către elitele Renaşterii – perioadă frământată din istoria Europei, cu nenumărate disensiuni, dar dublată de un avânt extraordinar în ordinea cunoaşterii-

Despre ce vom învăța?

1. Influenţa bizantinilor :ne apropiem de atmosfera conciliului de la Ferrara-Florenţa şi, în acest context, urmărim emigraţia cărturarilor bizantini în peninsula italică.

2. Umanismul italian: încercăm să surprindem caracteristicile umanismului renascentist examinând două axe – una spaţială/geografică: antinomia Padova-Florenţa şi alta temporală – de la devoţiunea lui Petrarca la retorismul literelor florentine.

3. Contemplaţiile lui Rafael:pentru că nu putem trece nicicum peste arta renascentistă, la întâlnirea cu numărul trei admirăm împreună sensurile spirituale ale câtorva dintre picturile lui Rafael.

4. Explorări în macrocosmos: despre separarea astronomiei de astrologie. Trecerea de la antropocentric/geocentric la heliocentric: o scurtă istorie a deplasării centrului.

5. Explorări în microcosmos: odată cu Marsilio Ficino, dar nu doar datorită lui, au reintrat în circuitul intelectual autorii hermetici. Ezoterismul a reprezentat o parte însemnată a explorărilor renascentiste, de data asta în misteriosul microcosmos uman.

Nu doresc neapărat să ilustrez contraste, ci mai degrabă consensuri. Iar principalul acord cu privire la Renaştere este că revitalizează cultura Europei la momentul oportun, scoţând din uitare sau marginalizare scrieri ale Antichităţii clasice şi idei de o bogăţie uimitoare (Mario Barangea)

Mai multe despre acest curs și înscrieri puteți afla de aici.