[LĂPTĂRIE] Setul de clișee din 1964

[LĂPTĂRIE] Setul de clișee din 1964, de la prospecțiuni foto pentru pelicula de debut a regizorului Lucian Pintilie, Duminică la ora 6, e ca o mașină a timpului spre un București încă nelovit de cutremurul din ’77 și de sistematizările ceaușiste din anii ’70-’80. Un oraș dispărut, ca atmosferă, comerț, estetică și ritm al vieții. Studiu de caz: Lăptăria de pe Domnița Anastasia, în centru.

ntreg frontul de case de pe Domnița Anastasia, în 1964. Lăptăria e a treia casă din dreapta. Pe locul caselor din stânga e azi blocul Agenției de Voiaj CFR, construit în 1974-1975 (foto: Cineclic)

foto stânga, din 1964: la jumătatea anilor ’60, casa asta de negustor din anii 1890, parte a unui front de secol 19 al unei prelungiri a centrului istoric, pe str. Domnița Anastasia (fostă str. Belvedere), își păstra aspectul original, de la fațada cu ornamente elegante, simetrice, în stil eclectic francez, la tâmplăria ferestrelor camerelor de locuit de la etaj la prăvălia de la parter, cu tâmplăria vitrinelor încă intactă, la fel și feroneria obloanelor. Spațiul adăpostea o Lăptărie, la data pozei arondată ca unitate de deservire a populației afiliată Alimentara (firma de deasupra intrării). Pe geamuri se mai distingea, însă, firma interbelică vopsită acolo, pe când magazinul era proprietate privată. Nu doar se comercializau produse lactate, ele puteau fi consumate și la fața locului, la un fel de lactobar.

foto dreapta, din prezent: casa se menține, a fost spoită, dar au dispărut ornamente mai ales de la nivelul cornișei, unde se observă o intervenție. Tâmplăria de la etaj și în special cea a spațiului comercial de la parter au dispărut, fiind înlocuite de termopane, respectiv o vitrină de sticlă cu aspect contemporan. În fosta Lăptărie funcționează azi un magazin de articole pentru sporturile de iarnă și urbane (skateboard etc.).

Exteriorul Lăptăriei, în 1964 (foto: Cineclic)
Vitrina Lăptăriei, văzută din interior, în 1964. Pe locul caselor de vizavi e azi blocul Agenției de Voiaj CFR, construit în 1974-1975 (foto: Cineclic)

Lăptăria/lactobarul în accepțiunea veche nu mai există și oricum prăvăliile individuale de cartier au fost în mare parte falimentate de lanțurile de supermarketuri cu extindere agresivă și, în parte, de mall-uri. Paradigma comerțului și comportamentul consumatorilor s-au schimbat fundamental odată cu revenirea la capitalism, după 1989. Oricum, de remarcat ce ambient vintage belle époque, mic burghez, mențineau materialele originale de pe fațada casei în plin socialism al anilor ’60.

Interiorul Lăptăriei, văzut din spate de tot spre intrare, în 1964 (foto: Cineclic)
Vitrina Lăptăriei, văzută din interior, în 1964. Pe locul casei de vizavi e azi blocul Agenției de Voiaj CFR, construit în 1974-1975 (foto: Cineclic)

1964: Cineclic

prezent: instagram.com/raidenbucharest