[LIPSCANI] Stilul art nouveau e destul de rar întâlnit în București, unde în belle époque-ul după care suspină nostalgicii a predominat stilul eclectic, neoclasic francez. De aceea, cele două case de pe strada Lipscani nr. 72-74 sunt speciale. Dacă nu știți care, e vorba despre clădirile alea care au ars și-au stat câțiva ani proptite de niște schele metalice. În sfârșit, au fost renovate. Hai să vedem un pic din evoluția lor:
1906. Str. Lipscani nr. 60 (actual 72-74), cu Magazinele Au Bon Marché (lenajuri, mătăsuri, rochii, mantouri și lenjerie de damă, raion special de articole bărbătești, articole pentru nunți și diverse ocazii), entitate deținută de Alexandru Assan (alteranativ Asan, Hasan). Versiune la scară redusă a magazinelor din Parisul vremii, Au Bon Marché ocupa parterul a două case proaspăt construite sau refăcute, vizavi de Hanul cu Tei, pe niște parcele între străzile Lipscani și Gabroveni. Tâmplăria vitrinelor, dar și a ferestrelor de la etaj era congruentă cu ornamentele elegante ale fațadelor. Casa mică, din stânga, avea un ornament circular remarcabil deasupra ferestrei arcuite, iar casa mare, din dreapta, avea fațada mai amplu desfășurată, cu ușă încadrată de două ferestre, spre o cursivă (un balcon lung) care unea cele două imobile. Feroneria balustradei cursivei era minimalistă, comparată cu restul ornamentației. Trei coloane continuate de ornamente adiționale până spre cornișă dădeau accentul pe verticală.
Interbelic. Magazinele Au Bon Marché sunt menționate în Anuarul Socec al României Mari în 1925, dar la nivelul lui 1937, în clădiri funcționa Magazinul Schönberger & Grunstein SA (articole de tapițerie, covoare, cânepă), ulterior Tapitextila SA. Casele sunt naționalizate în 1948-1950, iar spațiile comerciale, reorganizate și redeschise ca magazine administrate de stat.
Anii ’50. Așa arăta fostul magazin al lui Assan imediat după naționalizare și redeschidere. În casa mică funcționa o Șepcărie, iar în cea mare, o Croitorie. Firmele atelierelor, vopsite pe sticlă și înrămate (estetica anilor ’50-’60), erau susținute de suporturi metalice. Vitrinele fuseseră simplificate cel mai probabil în interbelic, când art nouveaul antebelic nu se pupa cu simplitatea modernismului. În mare parte, ornamentele de pe fațadele clădirilor se mențineau. Dispăruseră doar coloanele și continuarea lor spre cornișă, dar și consolele cornișei casei mici. Feroneria cursivei se păstra.
Anii ’70. Firma magazinului din casa mică se schimbă în MODE – Șepcărie – Galanterie Femei, în stilul epocii, cu litere volumetrice metalice, prinse pe același suport din anii ’50.
După 1989. Cele două case continuă să se degradeze. La nivelul lui 2004, doar Șepcăria din casa mică mai funcționa, casa mare era închisă. De asemenea, se remarcă dispariția totală a ornamentelor de pe casa mică, înlocuirea balustradei originale a cursivei cu una banală, precum și simplificarea tâmplăriei ferestrelor, intervenții probabil realizate după cutremurul din 1977. După 2005, ambele case sunt abandonate.
2013. La început de iulie, după ce un incendiu misterios distrusese în totalitate interiorul caselor la final de anii 2000 – început de anii 2010, se prăbușește și peretele despărțitor. Din fostele Magazine Au Bon Marché rămân doar cojile (cochiliile), niște ziduri nesusținute. Evident că tâmplăria postbelică a ferestrelor dispare aproape în totalitate. La data incendiului, cursiva din anii ’70 mai păstra balustradă doar la etajul casei mici. Ambele imobile încă aveau suporturile metalice ale firmelor postbelice deasupra intrării în fostele prăvălii de la parter.
Interesant: în 2013, casa mică era în proprietatea Patriarhiei Române, iar casa mare fusese retrocedată unor privați, 2/3 aparținând Betty Ice Suceava, fabrică de înghețată. Delicios. Deși clădirile afectate erau monumente istorice, în zonă protejată, Poliția Locală n-a fost în stare să oblige proprietarii să aibă grijă de ele. Dacă de BOR oricum nu se poate atinge nimeni, Betty Ice trebuia să facă ceva. Nu, nu înghețată, în cazul ăsta. Fațadele dinspre Lipscani au fost apoi „puse în siguranță” cu niște schele metalice megainestetice, care perturbau fluxul pietonal fix în zonă – ce să vezi – pietonală. Nimănui nu i-a păsat, câțiva ani, până recent.
Prezent. Cele două case au fost renovate și refuncționalizate în 2021-2022, însă au suferit o disneyficare (când ceva de epocă e renovat nu neapărat bine și pare ca nou), că fațadizare (păstrarea fațadei și construirea a ceva nou în interior) deja era. Ornamentele au fost în mare parte restaurate, inclusiv cornișa ambelor case a fost din nou uniformizată. Fațada casei mari arată ok, dar la casa mică au eșuat cu ornamentul circular, atât la proporții cât și la detalii. Au fost refăcute și cele 3 coloane + continuările lor spre cornișă, iar iterația actuală pare inspirată de cele de pe casa sculptorului Dimitrie Paciurea, în stil art nouveau, de pe strada Viitorului nr. 94, construită în 1906. Noua cursivă e un omagiu pentru feroneria brută cu pretenții de eleganță din centrul civic ceaușist, nicio legătură cu cea originală. Dacă la ferestrele de la etaj, termopanele imită destul de bine modelul antebelic, la parter e dezastru. Au încercat s-o ducă spre vitrina inițială Au Bon Marché, dar nu poți s-o arzi fin cu rama aia PVC grosieră. În plus, Au Bon Marché avea vitrină care îngloba ambele case, acum vitrinele spațiilor de la parter sunt separate.
Posibil să nu fi existat suficientă informație referitoare la detaliile și proporțiile ornamentelor caselor așa cum apar ele în poza din 1906 sau posibil să nu le fi păsat, sau ambele. Per total, e ok că au fost recuperate fațadele astea. Strada Lipscani mai are drum lung până să strălucească din nou și să impresioneze ca arteră principală a centrului istoric bucureștean. Pentru asta, trebuie ca Primăria București să-și facă treaba și să se asigure că proprietarii de imobile le restaurează bine, că nu se construiesc mizerii pe parcelele încă libere și că istoria zonei e respectată. Desigur, astea-s SF-uri, ca de obicei. Poliția Locală, subordonată primarului general, freacă menta și nu face mai nimic, iar cei care merg în zonă, localnici sau turiști străini, numai la arhitectură nu se uită.
foto anii ’50: Arhiva UAUIM
foto 2013, 2022: instagram.com/raidenbucharest
