Calea Victoriei: tururi pe tronsonul sudic

CUM TE ÎNSCRII? E-mail la rezistenta.urbana@gmail.com, cu subiectul „Tur Calea Victoriei”, precizează ziua în care vrei să participi (02.07 sau 03.07) și numele tău complet. Dacă înscrii mai multe persoane, e nevoie de numele tuturor. Excepție fac minorii, a căror responsabilitate a participării lor la tur o poartă părinții/însoțitorii. În eventualitatea în care nu mai ajungi la tur, te rugăm anunță-ne.

Calea Victoriei n-are nevoie de prezentare, dar poate ai nevoie să afli mai multe despre unele locuri de pe cea mai faimoasă arteră a Bucureștiului, într-o serie limitată de tururi, sâmbătă, 2 iulie și duminică, 3 iulie. Cristi Radu (instagram.com/raidenbucharest), urban storyteller, te duce la pas și-ți arată câteva zone esențiale, pe un traseu care trece peste tunelurile de sub Piața Revoluției și coboară spre centrul istoric, cu opriri pe la clădiri cu evoluție surprinzătoare, multistratificată. Ia-ți camera foto + încălțări lejere și hai la plimbare! Vei afla lucruri mai mult decât interesante. Tururile sunt realizate independent.

► CÂND? Sâmbătă 02.07 și duminică 03.07, în ambele zile de la 10:00 AM. Un tur durează aproximativ două ore și jumătate.

► PARTICIPANȚI. Grupul se constituie din persoanele care se prezintă la punctul de întâlnire până la ora începerii turului, cu rezervare prealabilă pe e-mail rezistenta.urbana@gmail.com.
Turul se ține dacă se formează un grup de minimum 5 participanți.

► ACCESUL. Participarea la tur se face în baza unui suport voluntar recomandat de 45 lei/persoană, oferit pe loc.

► PUNCT DE ÎNTÂLNIRE. Gardul grădinii Ateneului Român, latura dinspre Calea Victoriei (centru), spre parcarea Hotelului Hilton. Încearcă să ajungi cu 10 minute înainte de ora de începere.

IMPORTANT. În funcție de condițiile meteo sau alte motive pot fi anulate tururi, situație care se va anunța de îndată, verifică periodic tab-ul „Discussion” aici, pe event.
Ne vedem pe stradă!

Casele, palatele, muzeele, conacele sau blocurile spun povești care te duc de la epocile medievală târzie la cea post-fanariotă, urmează polul high life-ului din capitala Vechiului Regat, modernizarea interbelică, cenușiul postbelic și până-n prezentul haotic. Călătorim prin secolele de istorie a Căii Victoriei, intersectăm epoci și straturi urbane, vedem cum războaiele, cutremurele și sistematizările/intervențiile succesive au remodelat acest drum vechi, renăscut de fiecare dată. Explorăm inclusiv locuri mai puțin cunoscute, încercăm să elucidăm mistere urbane în inima Bucureștiului. Un mix eclectic, cum ne place!instagram.com/bucurestirealist
facebook.com/bucurestiivechisinoi