BUCUREȘTI, cca 1845. Care era stadiul Medicinei la noi, în primele decenii ale veacului XIX ?
Care era stadiul Medicinei la noi, în primele decenii ale veacului XIX, aflăm, cu belșug de detalii, din „Amintirile“ doctorului Severeanu.
Când apărea o infecție, „cauza principală […] se zicea că erau <miazmele> din aer“. Iar dacă bolnavul murea în urma tratamentului, nu se făcea mare caz: se spunea că „nu mai avea zile“.
Nu este de mirare deci că, şi pe timpul lui Vodǎ Bibescu (1843-1848), aceste așezăminte, între care şi Colţea, stǎteau mai mult goale, din cauzǎ cǎ „românii aveau mare fricǎ de spitale şi nici nu se înţelegeau cu doftorii strǎini“. Când era anunțată vizita Domnitorului la Spitalul Colțea, autoritǎţile aveau grijă, ca pentru acea zi, sǎ adune de pe stradă câțiva cerșetori, „sǎ-i radǎ, sǎ-i spele, sǎ-i îmbrace în halate şi sǎ-i culce în paturi“, prefăcându-i în bolnavi. „Cu acea ocazie se improvizau şi doctori. Vodǎ trecea prin saloane, i se dǎdeau explicaţii şi [apoi] mergea cu tot personalul în salonul unde se cinsteau. Zişilor bolnavi li se dǎdea o strachinǎ de bucate, o pâine şi o jumǎtate de <sfanţ>, iar dupǎ plecarea lui Vodǎ îi goneau şi, la cei care nu plecau prea iute, le da şi câte un bacşiş peste spinare“. Pe scurt, „cine intra în spital și scăpa [viu], era considerat ca venit de pe altă lume“. Însă lucrurile se petreceau la fel și în spitalele de la Paris și Viena.
