ATUNCI ŞI ACUM: Teatrul ”C.I. Nottara”

Teatrul „C.I. Nottara” a fost fondat în 1947, ca Teatrul Armatei, pentru ca mai târziu, în 1960, să capete numele marelui actor român Constantin I. Nottara. Teatrul în care astăzi funcţionează Teatrul „C.I. Nottara” cu cele două săli de spectacol a apărut în anul 1946, dată de la care în acest imobil a funcţionat, pentru scurtă vreme, Teatrul Odeon.


„A fost comandat proiectul de arhitectură lui Radu Dudescu, care era arhitectul-şef al Băncii Naţionale şi avea un birou de arhitectură particular în Strada C.A. Rosetti, nr. 43A. Acesta întocmeşte proiectul în trei luni, astfel încât la 31 iulie 1942, cu nr. 06870, este înaintat la Primăria Municipiului Bucureşti – Sectorul I Galben pentru autorizaţia de construcţii. Proiectul de beton armat a fost întocmit de profesorul inginer Aurel A. Beleş. La 26 noiembrie 1942, primarul Sectorului I Galben semnează Autorizaţia de construcţie nr. 9I. Se preciza că se va executa un corp de clădire cu subsol, parter şi 8 etaje din zid cu toate planşeele din beton armat”, se arată pe site-ul teatrului, https://www.nottara.ro/.

Se specifica totodată faptul că proiectul şi conducerea lucrărilor aparţin arhitectului Radu Dudescu, iar execuţia se va face de Societatea Naţională de Construcţii Sonaco a inginerului Liviu Ciulley. Imobilul este format din două blocuri distincte, care adăpostesc funcţii diferite: blocul din B-dul Take Ionescu, nr. 20 (astăzi B-dul Magheru) şi blocul din Strada Jules Michellet, nr. 2. El a fost proiectat cu spaţii pentru două teatre, spaţii pentru garsoniere şi apartamente, spaţii pentru prăvălii şi pentru diversele instalaţii necesare. Cele două teatre, care funcţionau în el – Teatrul Odeon şi Teatrul Studio – formau un corp care, din punct de vedere volumetric, ocupa subsolul, parterul şi etajele 1, 2 si 3 din Blocul din Strada Jules Michellet, nr. 2, având pătrunderi parţiale la subsol, parter şi etajele 1 şi 2 în blocul din B-dul Take Ionescu, nr. 20, menţionează aceeaşi sursă. 

Colaj foto AGERPRES

Foto 1 – Teatrul Nottara din Bucureşti, 1990/MIHAI ALEXE/ AGERPRES FOTO/ARHIVA
Foto 2 – Teatrul Nottara din Bucureşti, 2022/ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


Sala mare de spectacol – Teatrul Odeon – se desfăşura la parter pe o suprafaţă de 330 mp, la balcon de 190 mp şi la loji de 80 mp. Societatea Naţională de Construcţii Sonaco, a inginerului Liviu Ciulley, a început construcţia imobilului în 1943, dar a întâmpinat o serie de greutăţi din cauza condiţiilor de război. „În luna august 1946, imobilul era terminat la roşu, Teatrul Odeon îşi aştepta inaugurarea în stagiunea de toamnă, Teatrul Studio era finalizat 80%, iar o bună parte din apartamente aveau finisajele terminate (…)”, scrie site-ul https://www.nottara.ro/.

La 15 octombrie 1946 era inaugurată Sala Mare a Teatrului Odeon (actualul C.I. Nottara, aflat pe B-dul Magheru, nr. 20), cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în regia lui Ion Şahighian, care era şi conducător artistic al teatrului. „Astfel, inginerul Ciulley reuşise să îşi ţină promisiunea faţă de copiii săi, Ana şi Liviu, care erau îndrăgostiţi de arta scenică: le construise un teatru adevărat”.(https://www.nottara.ro/). Aici a debutat şi regizorul Liviu Ciulei, în calitate de director de scenă, cu piesa „Poveste stranie / Strange”, care a fost cea de-a doua montare de la Teatrul Odeon. 

Au mai fost realizate pe scena mare, în prima stagiune, spectacolele „Fanny” de Marcel Pagnol (jucată cu titlul „Copilul”), în regia Luciei Sturdza Bulandra, şi „Golden Boy” de Clifford Odets, montat de Ion Sava. Cea de-a doua stagiune, din anul 1947, a continuat seria succeselor. Pe lângă scena mare, unde se proiectau şi filme, a fost deschisă şi scena mică, Studioul teatrului, proiectat şi amenajat pentru experimente artistice. Inaugurarea Studioului s-a făcut cu o piesă românească, „Ave Maria” de Mircea Ştefănescu, tot în regia lui Ion Şahighian. 

Colaj foto AGERPRES

Foto1 – Descriere: Teatrul Nottara din Bucureşti, 1990/MIHAI ALEXE/AGERPRES FOTO/ARHIVA
Foto 2 – Teatrul Nottara din Bucureşti, 2022/ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Naţionalizarea din 1948 a determinat dispariţia rapidă a teatrelor particulare şi apariţia teatrelor de stat. În vara anului 1948, după naţionalizare, Teatrul Odeon a fost desfiinţat, iar în acest imobil a fost instalat Teatrul Armatei. În aceste condiţii, valorosul colectiv al Odeonului a fost preluat, în mare parte, de Lucia Sturdza Bulandra, noua directoare a Teatrului Municipal. „Debutul stagiunii 1948-1949 îi va găsi în acest teatru pe: Dan Nasta, Dem. Savu, Clody Berthola, Corina Constantinescu, Marieta Rareş, Liviu Ciulei, Nicolae Tomazoglu şi Florin Stroe”.(https://www.nottara.ro/). Ulterior, teatrul a preluat numele actorului şi pedagogului C.I. Nottara, nume sub care este cunoscut şi astăzi. Primul director al Teatrului C.I. Nottara a fost George Vraca, între anii 1960-1964. 

Dintre spectacolele jucate pe scena Teatrului C.I. Nottara până în 1990 amintim: „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand (regia George Rafael, 1960); „Casa cu două intrări” de Calderón de la Barca (regia Mircea Avram, 1963); „Peer Gynt” de Henrik Ibsen (regia George Rafael, 1963); „Act veneţian” de Camil Petrescu (regia Emil Mandric, 1963); „Richard al III-lea” de William Shakespeare (regia Ion Şahighian, 1964); „Şi eu am fost în Arcadia” (regia Dan Nasta, 1971); „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” (regia Dan Micu, 1979); „Citadela sfărâmată” (regia Mihai Berechet, 1984); „Al patrulea anotimp” (regia Dan Micu, 1989); „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian (regia Alexandru Dabija, 1984) etc. 

După 1990 au fost puse în scenă spectacole precum: „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello (regia Dominic Dembinski, 1990); „Luv (Amor American)” de Murray Schisgal (regia Nae Caranfil, 1990); „Regele moare” de Eugene Ionesco (regia Dominic Dembinski, 1991); „Transfer de personalitate” de Dumitru Solomon (regia Mircea Cornisteanu, 1991); „Nora” de Henrik Ibsen (regia Mircea Cornişteanu, 1992); „Prinţul negru” de Iris Murdoch (regia Cornel Todea, 1994); „Avarul” de J.-B.P. Moliere (regia Mircea Cornişteanu, 1994); „Doctorul minune” de Hristache Popescu (regia Ion Lucian, 1995); „Pygmalion” de George Bernard Shaw (regia Dominic Dembinski, 1995); „Thomas Becket” de Jean Anouilh (regia Alexandru Repan, 1995), „Jocul dragostei şi al morţii” de Romain Rolland (regia Lucian Giurchescu, 2004); „Hangiţa” de Carlo Goldoni (regia Tino Geirun, 2005); „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht (regia Diana Lupescu, 2009); „Nu vorbiţi cu actorii” de Tom Dudzick şi „Vacanţă în Guadelupa” de Pierre Sauvil şi Éric Assous (ambele în regia Dianei Lupescu, 2011) etc.

În fiecare stagiune, repertoriul cuprinde în jur de 25 de titluri cumulat pe cele două scene, atât la Sala Horia Lovinescu – cu o capacitate de 339 de locuri şi o scenă italiană (deschidere: 7,40 m; adâncime: 8,40 m), cât şi la Sala Studio – „George Constantin” – un spaţiu elegant şi funcţional cu maximum 100 de locuri (dimensiunile scenei de aproximativ: deschidere – 7 m; adâncime: 7,5 m), indică, de asemenea, site-ul teatrului.

Teatrul „C.I. Nottara” a fost prezent la cele mai importante festivaluri de gen din ţară şi a efectuat numeroase turnee în Europa. Începând cu luna mai 2015, Teatrul Nottara face parte din platforma EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe), iniţiată de Asociaţia  Festivalurilor Europene (EFA – European Festivals Association). AGERPRES