Hanul cu Tei

Hanul cu Tei, cuprins între strada Blănari şi strada Lipscani, a fost construit în anul 1833 de doi negustori, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi de Ştefan Popovici. Numirea se pare că o datora celor câţiva tei care se aflau în curtea lui, notează George Potra, istoric al Bucureştiului („Hanuri Bucureştene”, 1943).

Foto: (c)  SORIN LUPSA/ AGERPRES/ARHIVA FOTO ISTORICĂ


„Hanul cu Tei este astăzi aproape singurul han din Bucureştii de altădată care mai păstrează ceva din caracteristicile şi pitorescul de atunci, iar acestea se pot observa, în special, în partea dinspre strada Blănari unde şi construcţia clădirii este aevea ca acum o sută de ani”, spunea George Potra, în lucrarea amintită.

Foto: (c)  SORIN LUPSA/ AGERPRES/ARHIVA FOTO ISTORICĂ


Construcţia avea două intrări: una pe strada Blănari, iar cealaltă pe strada Lipscani.
    
Toate prăvăliile erau aşezate pe pivniţe adânci cu bolte mari, la fel tavanul prăvăliilor era lucrat tot în boltă. Prăvăliile aveau obloane de fier care în timpul nopţii se închideau.

La fel, porţile hanurilor erau închise când se însera şi ferecate, pentru ca toţi cei ce aveau negoţul la han şi cei ce poposeau acolo să fie bine păziţi (Muzeul Municipiului Bucureşti; https://muzeulbucurestiului.ro).

Foto: (c)  SORIN LUPSA/ AGERPRES/ARHIVA FOTO ISTORICĂ


În prima jumătate a secolului al XIX-lea o parte din marii negustori ai Capitalei îşi aveau sediul în Hanul cu Tei („Hanuri Bucureştene”, 1943). AGERPRES