O imagine în premieră a segmentului dispărut al străzii Lt. Col. Papazoglu

sursa-Cartierul Evreiesc

Tocmai ce am descoperit ceva inedit în seria aceasta de imagini din arhiva Studiourile Buftea, fotografii de prospecţie pentru filmul „Zidul”, realizată în 1974.

Mă avânt să afirm că este o imagine în premieră a segmentului dispărut al străzii Lt. Col. Papazoglu şi sper să primesc confirmări de la dvs., cei care au cunoscut pe viu zona dispărută!

Detaliul care mi-a atras atenţia este particularitatea urbanistică a acelui imobil din dreapta, de la nr. 16, ridicat în preajma anului 1900, care ieşea din frontul străzii. Traseul străzii a fost regularizat, cel mai probabil în preajma anilor ’20-’30, însă acel imobil a fost ocolit de demolări. Astfel, trotuarul de pe partea numerelor pare era întrerupt de respectiva casă.

Fotograful se afla în intersecţia cu str. Al. Vlahuţă, în spatele său se ajungea în vechea cale Văcăreşti. În faţă, în capăt de perspectivă, abia se distinge un autobuz al liniei 35 (având traseul pe această stradă), care traversa intersecţia cu str. Nerva Traian.

De cele ma multe ori, când descoperim imagini în premieră sau greu de recunoscut ale Bucureştiului, până a le prezenta aici pe pagină, atât pe Cartierul Evreiesc, cât şi pe Cartierul Uranus, ne place să „ne jucăm” de-a detectivii şi arheologii urbani, cum bine ne zicea cineva la un moment dat.

Astfel, experienţa noastră de călătorie în timp este mai complexă şi mai spectaculoasă, iar demersul de localizare prin forţe proprii este cu atât mai satisfăcător, la final. Uneori, procesul poate dura chiar şi mai multe luni, poate din încăpăţânare, dar şi fascinaţie pentru istoria vechiului oraş.

Un caz similar este fix cel pe care tocmai vi l-am arătat acum.