Juristul şi omul politic, Constantin Bosianu, membru de onoare al Academiei Române, a desfăşurat o intensă activitate politică în vederea Unirii Principatelor Române (în 1857 a fondat ziarul „România”) şi pentru desăvârşirea statului unitar român în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
S-a născut la 10 februarie 1815, la Bucureşti. A efectuat studiile secundare la Bucureşti, apoi studii universitare la Paris, unde, în 1850, a obţinut titlul de doctor în drept, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Întors în ţară, a devenit profesor la Colegiul „Sf. Sava”, şcoala unde şi-a făcut primele studii. A fost, apoi, profesor de drept roman şi decan la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1859-1872). Domnitorul Alexandru I. Cuza aprobase, la 25 noiembrie 1859, înfiinţarea „decanatului” la această facultate, care pe atunci purta numele de „Facultatea ştiinţelor juridice şi politice” şi îl desemnase ca decan pe profesorul Constantin Bosianu. Toate „facultăţile unite împreună vor purta numele de Universitatea din Bucureşti”, se preciza în art. 1 al decretului domnesc din anul 1864, potrivit lucrării „Miniştrii de interne (1862 – 2007)” (Constantin Gheorghe, Miliana Şerbu, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2007), http://www.cultura.mai.gov.ro/.
Constantin Bosianu s-a numărat printre participanţii la mişcarea unionistă: secretar al Divanului ad-hoc al Ţării Româneşti (sept.-dec. 1857), director (1856-1857) al Departamentului Dreptăţii al Ţării Româneşti, deputat în Adunarea Electivă (1859), unde a susţinut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Ţării Româneşti al Moldovei.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (11 febr.- 7 mart.1862) şi, mai târziu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1864-1866). A fost, de asemenea, numit preşedinte al Consiliului de Miniştri (26 ian./7 febr.-14/26 iun. 1865) şi ministru al Internelor, Agriculturii şi Lucrărilor Publice (1865). A fost preşedinte al Senatului (1879).
El a contribuit la organizarea şi modernizarea noului stat printr-o serie de legi, între care: legea organizării judecătoreşti, a reorganizării serviciului de percepţie la oraşe, a pensiilor pentru funcţionarii civili şi pentru gradele militare inferioare, legea lucrărilor publice, legea privind regularizarea şi canalizarea Dâmboviţei pentru prevenirea inundaţiilor. A făcut parte din comisia specială, alături de Gr. Bengescu şi Al. Creţescu, care a lucrat pe proiectul de lege rurală propus de Mihail Kogălniceanu în 1864. De numele său, de cel al lui Vasile Boerescu şi al lui Petre Poenaru, se leagă Legea învăţământului (1864), precum şi activitatea de unificare a legislaţiei din cele două ţări româneşti.
Cabinetul său a fost considerat ca fiind unul de tranziţie (după patru luni şi jumătate a fost înlocuit cu un guvern condus de Nicolae Kretzulescu). Contemporanii săi, cu toate că îi apreciau prestigiul de jurist, i-au reproşat, între altele, nerealizarea veniturilor statului, lipsa unor măsuri pentru a stăvili inundaţiile în Bucureşti, aşa cum fuseseră în anul precedent şi în martie 1865, reacţia slabă faţă de opoziţia politică în formare care-l privea pe domnitor, atitudinea guvernului Bosianu faţă de pătrunderea capitalului străin în România, atitudine care va constitui unul din motivele demisiei sale, arată volumul amintit mai sus.
Din poziţia sa de ministru de interne, senator şi deputat, în mai multe rânduri, s-a pronunţat împotriva încercărilor de a îngrădi, prin măsuri administrative, libertatea presei, considerând libertatea de opinie ca fiind fundamentală într-un stat de drept. „Presa nu este decât expansiunea opiniunii publice”, afirma el, pronunţându-se împotriva unui proiect guvernamental de a aplica arestul preventiv şi la delictele de presă.
Constantin Bosianu a fost decan al Baroului Ilfov (1871-1873) şi primar al Bucureştiului pentru câteva zile (1-15 dec. 1878). A fost de asemenea, preşedinte al Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român (martie 1867), al Societăţii Juridice (1871) şi al Societăţii Corpului Didactic.
A publicat câteva lucrări: „Etude de legislation douaniere” (1892), „La statistique du commerce exterieur au point de vue de son importance international” (1894). Membru de onoare al Academiei Române (30 iun. 1879), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Juristul Constantin Bosianu a murit la 21 martie 1882, la Bucureşti. AGERPRES/
Sursa foto: (c) galeriaportretelor.ro
