Atelier online de time management – Timpul înseamnă viață

atelier-time-management

Îți dorești o zi de 25 de ore, ca să ai timp pentru toate. Știm. Dar nu se poate. Așa că e momentul să treci la planul B: să înveți să îți organizezi mai bine timpul, ca să te poți bucura de proiectele pe care le-ai tot amânat, de întâlniri relaxate cu prietenii sau familia.

La Fundația Calea Victoriei, din 11 octombrie, de la ora 19.00, poți participa la un Atelier online de Time management susținut de Alin Comșa, unul dintre cei mai apreciați traineri din București.

Cursul oferă participanţilor informaţiile necesare pentru o mai bună organizare a activităţilor. Scopul nu este doar atingerea obiectivele de zi cu zi, ci și evitarea stresului.

Prin exerciții și discuții libere, descoperi cum poți câştiga timp şi care sunt activităţile care te fac să îl pierzi, de multe ori fără să-ți dai seama. Ai încercat vreodată să-ți faci o ”NOT to do list”? Dar să desenezi un cadran al priorităților, ca să conștientizezi ce anume este, de fapt, important pentru tine? Iată doar două dintre instrumentele pe care vei învăța să le folosești în avantajul tău de fiecare dată când vei simți că acele ceasului se învârtesc prea repede.

Atelierul online de time management are trei întâlniri, toate în seri de luni, de la 19.00 la 21.00, pe zoom.us. Taxa de participare este 240 de lei și o poți plăti online, direct de pe site. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail un link unde poți urmări cursul.

Dacă ai întrebări sau vrei să faci cursul cadou, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.