Exerciţii pentru o minte şi un corp echilibrat

atelier constientizare meditatie

Tot mai mulţi oameni renunţă la sistemul rigid de valori impuse şi încearcă vindecarea construcţiilor interioare artificiale prin discuţii deschise despre traumă, emoţii reprimate, prezenţă conştientă, mindfulness, stări de conştienţă extinse.

Atelierul Exerciţii pentru o minte şi un corp echilibrat pe care ţi-l propune Fundația Calea Victoriei este un concept absolut nou care combină noţiuni din abordarea terapeutică a Dr. Gabor Maté cu exerciţii şi tehnici specifice de respiraţie din cadrul „Procesului prezenţei”.

„Procesul prezenţei” este un curent-fenomen gândit de Michael Brown în faimosul său volum „Presence Process, A Journey into Present Moment Awareness” şi practicat la momentul actual de zeci de mii de oameni din întreaga lume. Scopul este descoperirea personală, a nivelului propriu de conştiinţă, a climatului mental şi a dinamicilor subconştiente care ne guvernează atât interiorul, cât şi modul de relaţionare cu universul exterior.

Deseori, din cauza zecilor de situații în care am învăţat cum este „acceptabil” să gândim sau să reacţionăm, conexiunea cu sinele adevărat se pierde aproape în totalitate şi este înlocuită de „poveşti” pe care ni le repetăm inconştient şi în care la un moment dat ne blocăm.

La cele cinci întâlniri ale atelierului vom învăța să evităm și să depășim astfel de blocaje, cu ajutorul meditației, prin tehnici de respirație și alte exerciții care reconectează mintea şi corpul de spirit, reduc senzaţia de separare faţă de lumea exterioară, măresc intuiţia şi cunoaşterea de sine şi contribuie semnificativ la scăderea impulsivităţii şi reactivităţii afective la stimuli de stres.

Vom aplica principiile terapeutice din cadrul metodei Compassionate Inquiry, a Dr. Gabor Maté, pe cazuri specfice ale celor ce vor să participe activ la deblocarea unei situaţii emoţionale dificile din viaţă, prin schimbarea modului de reacţie şi înţelegerea traumei fundamentale care a creat „scenariul” blocajului.

Vom face exerciţii de experimentare somatică, prin coordonare a respiraţiei şi energiei interioare cu senzaţii şi mişcări corporale, pentru funcţionarea întregului sistem în echilibru şi pentru recunoaşterea semnalelor pe care le dă corpul în diverse contexte afective.

Scopul atelierului este să identificăm aceste poveşti pe care le-am preluat şi pe care ni le repetăm fără să ne dăm seama, lucrând atât cu emoţiile care apar, cât şi cu situaţii clare şi recognoscibile. În acest fel, fiecare participant va învăța să se reconecteze cu adevărul propriu din momentul prezent şi va câştiga claritate, echilibru şi putere de a alege în deplină cunoaştere de sine.

Atelierul începe din 9 august și are loc zilnic, de luni până vineri, de la 19.00 la 21.00 la sediul Fundației Calea Victoriei – str. C. A. Rosetti 47, et. 1. București.

Taxa de participare – 400 de lei pentru tot cursul – poate fi plătită online, direct de pe site. Dacă ai nevoie de mai multe detalii sau vrei să faci atelierul cadou unui prieten, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.