Ralu & Foxy Lady feat. Alex Tomaselli

Ralu Stoica – vocal

Roxana Stroe – chitara

Alex Tomaselli – bass

Ralù Stoica activează ca interpretă de jazz&blues şi teatru muzical. A început activitatea concertistică la 9 ani, în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române. A studiat jazz la Univ. Naţională de Muzică din Bucureşti, debutând solistic în anul 2000. Experienţa sa artistică include numeroase concerte şi participări la festivaluri de jazz, alături de muzicieni ca Mircea Tiberian, Anca Parghel, Marius Vernescu, Wayne Brown (UK), Clay Windham (USA), Alex Man, Sorin Romanescu, Corneliu Stroe, Cătălin Tircolea, Alexandru Andrieş, ș.a. – şi apariţii la diferite emisiuni TV, printre care: „Garantat 100%” sau “Taverna” (TVR 1). În 2008 și 2011 este solista turneului european “PROMS Jazz&Classic”, organizat de EuropaFest cu muzicieni din Europa. Din 2009, colaborează cu TNOMB „Ion Dacian”, având roluri în musical-urile „Romeo și Julieta” și „Fantoma de la Operă”. Repertoriul său de musical mai include şi alte spectacole, printre care: „Café Paradiso” (Teatrul C. Tănase), Broadway Showcase”, „Jazzy Tarot” (T. Metropolis), „Rocky Horror Show”, “BucurEŞTI – un suflet de oraș” (2018, TNB), opera rock „Cruel”. Între 2014-2016 colaborează ca vocalistă cu trupa de jazz français “Hot Club de Bucarest”. Din 2016 concertează alături de vocalistul şi chitaristul Alex Tomaselli, în România, Germania, Norvegia, Finlanda şi Estonia. Este membră a grupului vocal “The 50’s” (Ştefan Bănică Jr.) și a Corului de cameră “Preludiu”. În 2018 cântă alături de legendarul Bobby McFerrin la Sala Palatului ca membră a grupului vocal invitat, iar în 2019 – la “OpenAir Blues Festival – Brezoi” în band-ul “Tomaselli All Stars”.

Roxana Stroe este unica chitaristă de blues si jazz din țară, de asemeni vocalistă și interpretă la muzicuță, absolventă de masterat la Universitatea Națională de Muzică secția jazz. A concertat alături de A.G. Weinberger, Eugen Caminschi, Berti Barbera, Harry Tavitian, Narcisa Suciu, Garbis Dedeian, Direcția 5, Ovidiu Lipan Țăndărică, Alex Man, Clay Windham, Dean Bowman. A activat ca titulară în grupurile: Mike Godoroja & The Blue Spirit (cu care a scos discul „Capra vecinului”), Nicola, Red Cat Bone, Olly of Queens, Balkanamera Band. Din 2008 si până în prezent are propriul proiect de blues, Foxy Lady Band, avându-i colegi de formație pe Cătălin Răsvan la bass și pe Nicolae Georoiu la baterie. A participat la numeroase festivaluri internaționale de blues şi jazz din România dintre care amintim Open Air Blues Festival Brezoi, Panorama Blues Festival din Ghelari – Hunedoara, Freedom Jazz Festival din Vama Veche, Blues pentru Timișoara, iar sub egida Institutului Cultural Român, a concertat in orașele spaniole Alicante si Villena cu formația Balkanamera Band

Alex Tomaselli este vocalist, chitarist, basist şi compozitor. Cu trupa de blues-rock Black Cat, a realizat primul album de blues live din România: ”Live in Lăptăria Enache”. Are în palmares și albumul „Let The Good Times Roll” înregistrat cu Big Band-ul Radio România, alături de Sorin Chifiriuc, Hanno Hoefer, Berti Barbera, Eugen Caminschi și Gelu Ionescu, cu participarea lui Florin Ochescu. Unul dintre concertele sale cu Big Band-ul Radio a fost în deschidere la Richard Galliano. În cadrul proiectului „Alex Tomaselli Supergroup”, a invitat, de-a lungul anilor, muzicieni de elită din România din genurile blues, rock și jazz. A fost primul chitarist și basist român de muzică afro cooptat în trupe de africani și unul dintre primii de reggae, în formule cu muzicieni afro-jamaicani. A participat la montări teatrale și a scris muzică pentru piese de teatru. Dintre acestea, „Fat Girls Always Win” a luat Marele Trofeu la Festivalul Tânărului Actor de la Mangalia. A făcut parte din grupul de muzică medievală şi renascentistă “Nomen Est Omen”, cu care a realizat albumul „Three Of A Perfect Pair”, concertând în toate festivalurile de gen. În 2016, a creat Bluesette Duo alături de Ralù Stoica, o formulă dedicată complexului rock-blues-jazz-country music, care a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului în diverse părți ale Europei. A colaborat cu numeroși muzicieni din țară și străinătate, cum ar fi: Maria Răducanu, Marius Vernescu, Raul Kusak, Alexandra Ușurelu, Julie Mayaya, Johnny King, Mila Santana, Kiba Dachi, Cătălin Milea, Sebastian Burneci, etc. A participat la numeroase festivaluri şi show-uri radio/TV și a acompaniat live în emisiuni TV personalități precum Aura Urziceanu, Demis Roussos sau Boney M. A susţinut concerte în 16 țări din UE și din afara ei. În 2016 are ideea unui festival de blues la Brezoi, devenit ulterior „Open Air Blues Festival”, unde participă în 2019 cu formula “Tomaselli All Stars”. În acelaşi an, pune bazele power-trio-ului STONES FREE, alături de Florin Ochescu şi Lucian „Clopo” Cioargă.

Sustinere artisti: 50 lei