Pe vechea stradă Mircea Vodă, privită dinspre Calea Dudeşti

Sursa-Cartierul Evreiesc

Din nou, pe vechea stradă Mircea Vodă, privită dinspre calea Dudeşti, aflată în spatele fotografului. Tot în spate, la bifurcaţia celor două artere, era un părculeţ.

De partea stângă, frontul numerelor pare a dispărut complet, devenind un teren liber amenajat în spatele noilor blocuri din Centrul Civic, construite pe locul bisericii Olteni.

În schimb, de partea dreaptă, câteva imobile de la numerele impare au supravieţuit, printre clădirile existente azi fiind şi spitalul Constantin Angelescu (fost Al. Sahia).

foto: Traian Doman (1985)