Cartierul Uranus

Sursa- Cartierul Uranus

Probabil ați remarcat că e «plin sezon» de imagini din filme cu dragul nostru Uranus. Însă la aceste fețe cinematografice ale cartierului se lasă remarcat stilul fiecărui tandem regizor-operator: în «Angela» lui Lucian Bratu există o aură de cartier-al-cartierelor, păzit de buna judecată, deopotrivă prin oameni și monumente; Nicolaescu zugrăvește un oraș ca în filmele cu gangsteri, hiperactiv cum nu a fost vreodată Bucureștiul. Merită notat că atît el, cît și Veroiu rețin din cartier vectorii săi coborîtori (Scăricica, Puțu cu apă rece, Lăzureanu), mai mult sau puțin în relație cu evoluțiile interioare ale protagoniștilor. Pintilie a renunțat să filmeze în Uranus, poate socotindu-l o prezență prea binevoitoare în raport cu viziunea sa tragică.

Însă cineastul care a surprins cel mai bine fizionomia organică a cartierului rămîne Mircea Daneliuc, cel care a revenit aici și în anii ’90 pentru a reflecta disperarea eroilor săi în maidanele rămase de la demolări. Dar în «Ediție specială» (1977) vedem reconstituirea unui București interbelic fidel, sursă de umor involuntar la tot pasul, chiar și în mijlocul dramelor umane. Spre deosebire de Nicolaescu, ritmul alternează între proverbialul lasă-mă-să-te-las și busculade lipsite de țintă. Cartierul Uranus apare ca dublu al situațiilor întortocheate în care se găsesc protagoniștii. În imaginea de azi, la mașina din centrul cadrului iau prînzul (salam cu pîine) doi ziariști ajunși peste noapte țapi ispășitori într-o încăierare dintre autorități și o bandă ilegală.

Mașinuța stă parcată în strada Lăzureanu, la intersecția cu Schitul maicilor, parcă făcîndu-și curaj să urce dealul din puținii ei cai-putere; pînă și cadrul «o ia ușor la vale». În interviuri, Daneliuc a conchis despre universul acestui film – cam așa vedea și portretul artistului-cineast în comunism.

(imaginea filmului : Florin Mihăilescu, prod. Casa de filme nr. 1)