20% Reducere la cursuri de Diplomație, Fotografie, Desen și Mindfulness

cursuri timp liber august

Îmi place să desenez. Mi-ar plăcea să știu mai multe despre cum comunică marile puteri din lume. Am de gând să mă apuc de vlogging. Sunt hotărât să lucrez cu mine ca să fiu mai calm și să mă bucur în tihnă de timpul meu liber. Sunt curioasă să știu care sunt cele mai interesante muzee din capitalele europene.

Știm noi de unde trebuie să începi, indiferent cât de lungă este lista de lucruri pe care vrei să le înveți sau să le practici. Ai o vară la dispoziție ca să te ocupi de pasiunile și planurile tale, fie că ești o fire artistică sau o persoană care vrea să facă un nou pas în carieră.

Cercetează cursurile online și la sediu pe care ți le-am pregătit în august și fii pe fază! În perioada 26 iulie – 2 august ai 20% Reducere la plata oricărui curs din august.

Programul cursurilor online și la sediu e aici:

2-6 august

Arhetipurile din Tarot: călăuze spre mitul personal (2-6 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei

De la Art Nouveau la Art Deco. Artă, modă, societate (2-5 august), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei

Exerciţii de stil – Atelier de scriere creativă în registre multiple (2-6 august), cost întreg: 400 de lei, cost redus: 320 de lei

Cum să faci video content care să placă, din 2 august, cost întreg: 160 de lei, cost redus: 128 de lei – curs la sediu

Curs de Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale (2-6 august), cost întreg: 450 de lei, cost redus: 360 de lei – curs la sediu&online

Şcoală de vară de Mindfulness pentru adulţi (2-6 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei – curs la sediu

9-13 august

50 de capodopere ale Artei europene (9-13 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei

Atelier de terapie prin artă (9-13 august), cost întreg: 450 de lei, cost redus: 360 de lei, – curs la sediu

Exerciţii pentru o minte şi un corp echilibrat (9-13 august), cost întreg: 400 de lei, cost redus: 320 de lei, – curs la sediu

Cultura Orientului Mijlociu prin poveşti şi oraşe (9-12 august), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei

Mari personalităţi din Istorie (9-13 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei

16-20 august

Copilul interior: depăşirea traumelor, vulnerabilităţilor şi a tiparelor relaţionale (16-18 august), cost întreg: 240 de lei, cost redus: 192 de lei

De la Tango la Trap – O altfel de Istorie a Muzicii (16-20 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei, – curs la sediu & online

Curs online de educaţie vizuală: Cum privesc o imagine? (16-19 august), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei

Arhitectura brâncovenească: Mistere şi tradiţii, cost întreg: 160 de lei, cost redus: 128 de lei

Curs de Desen: creion, cărbune, pastel (16-19 august), cost întreg: 440 de lei, cost redus: 352 de lei – curs la sediu

23-27 august

Atelier de fotografie de stradă (23-27 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei, – curs la sediu

Atelier online de Stil vestimentar feminin (23-26 august), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei

Cele mai frumoase parabole spuse de Iisus (23-27 august), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei

Palatele şi Castelele ştiute şi neştiute ale României (23-25 august), cost întreg: 240 de lei, cost redus: 192 de lei, – curs la sediu & online

Trei împărătese celebre – Ecaterina cea Mare, regina Victoria şi împărăteasa Elisabeta (Sissi), din 24 august, cost întreg: 150 de lei, cost redus: 120 de lei

C. G. Jung şi psihologia analitică, în 26 și 27 august, cost întreg: 160 de lei, cost redus: 128 de lei – curs la sediu

30 august – 3 septembrie

Arta Renaşterii italiene: Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo (30 august – 1 septembrie), cost întreg: 240 de lei, cost redus: 192 de lei

Civilizaţia Egiptului antic (30 august – 2 septembrie), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei

Mitologie românească – Atelier online (30 august – 3 septembrie), cost întreg: 375 de lei, cost redus: 300 de lei

Filosofie & Artă – forme, ritmuri, epoci (30 august – 2 septembrie), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei – curs la sediu

Cinci cărţi de dezvoltare personală din literatura universală (16-20 august), cost întreg: 320 de lei, cost redus: 256 de lei – curs la sediu și online

Oferta este valabilă doar pentru cursurile din listă, achitate în perioada 26 iulie – 2 august. Reducerea se aplică la costul întreg al cursului şi nu se cumulează cu alte vouchere sau reduceri.

Dacă ai întrebări sau vrei să faci cadou un curs, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.