Ziua de naștere la Opera Comică pentru Copii

Când eram mică îmi doream foarte mult să îmi petrec măcar odată ziua de naștere la McDonald’s. Eram fascinată de universal de acolo, de fiecare data când primeam vreo invitație la ziua vreunei prietene, dar mereu eram refuzată de ai mei. Nu era un lucru pe care ni-l puteam permite. Între timp am crescut și altele au fost prioritățile, căci nici acum nu-s fan înrăit al propriei petreceri de ziua de naștere.

Îmi aduc cu drag aminte de copilărie. Chiar dacă ai mei nu își permiteau să mă serbeze la Mc’, aveam cele mai frumoase și gustoase torturi de ziua mea. Bunica mea, meșteră în dulciuri, făcea ca în această zi să mă simt ca o prințesă și așa m-am simțit mulți ani. Acum, de când sunt mamă, ziua de naștere e un subiect interesant și dezbătut în casa noastră. În primul an al copilului serbam fiecare lună, în al 2-lea l-am serbat printr-un picnic cu minimul de cadouri pentru că ”e mic, oricum nu știe ce se întâmplă”. Anul acesta am deja pregătită lista de cadouri cerute de Theodor și, deși mai avem 2 săptămâni până la ziua lui, mi-e teamă că acea listă se va mări.

În 2020 eram în plină pandemie. Oamenii erau încă în gardă. Părinții erau în alertă. A fost un an apăsător din care fiecare ne doream să ieșim, în același timp în care toți ne doream să fim în siguranță. SIGURANȚĂ…acest cuvânt arhi folosit de 2 ani încoace, dar atât de vital. DA! Siguranța copilului e pe primul loc pentru un părinte. Așa va fi mereu! Iar când vine vorba de petreceri, părinte fiind, îmi ia mult să analizez opțiunile pe care le am. Sau…îmi lua.

În 2018, Opera Comică pentru Copii a dat naștere unui fenomen care s-a oprit în perioada pandemiei, dar care acum a luat din nou avânt – Petrecere de ziua de naștere a copilului tău. Vă gândiți, poate, ce petrecere atât de mișto ar putea face instituția asta care oricum are în derulare o grămadă de alte activități. Cum? Păi…nu oricum! Trei variante de petreceri îți sunt puse la dispoziție pentru ca tu să-i asiguri copilului/copiilor tăi o zi de naștere de povestit la toți prietenii:

  1. Petrecere cu spectacol – copilul se bucură de spectacolul preferat chiar de ziua lui, alături de cei mai buni prieteni. Va avea parte de baloane și animator, dacă îți dorești, plus o sală de petrecere numai a sa. Bonus, după spectacol, va primi cadou un Tur în Spatele Cortinei. Va intra, astfel, în lumea de basm, a teatrului și va fi fascinat/ă de surprizele care-l așteapt.
  2. Petrecere cu Aventura Parc – ce bine că a venit vara! Dacă ai un copil care se cațără pe orice prinde, îți recomand varianta asta. Va avea un loc amenajat chiar lângă parcul de aventură, pentru ca tu și ceilalți părinți să nu-i scăpați din ochi. Va petrece 1 oră pe traseele atent pregătite și se va distra copios. Instructorii vor fi cu ei la tot pasul, așa că voi, părinții, veți putea sta liniștiți la un pahar de suc.
  3. Petrecere cu Escape Room – da, la Opera Comică există escape room. Două camere…de poveste, chiar. Harap-Alb și Punguța cu doi bani sunt camerele pline de indicii care-i așteaptă pe copiii care au citit poveștile. Acesta este un criteriu important pentru că altfel se vor simți pierduți, iar scopul este să se distreze, nu întristeze.

Pentru fiecare opțiune există un Pachet standard – 50 lei/copil, un Pachet VIP – 75 lei/copil (se adaugă și mult iubita piscină cu bile) și un Pachet Gold – 100 lei/copil (copilul și invitații săi se bucură atât de escape room, cât și de aventura parc). Alegerea este a voastră și îți garantez că va fi cea pe care o să vi-o amintiți cu multă bucurie.

Pentru că vorbeam de siguranță mai devreme, vreau să-ți spun că personalul Operei Comice pentru Copii este jos pălăria, iar măsurile de siguranță impuse, sunt respectate cu strictețe. Practic, nu ai altceva de făcut decât să te relaxezi și să-i lași pe cei mici să se bucure de o super zi.

Dacă decizi asupra vreunui pachet, ai grijă pe cine suni! Roxana Pencu este coordonatorul petrecerilor cu spectacol, iar pentru o rezervare și mai multe detalii, o poți contacta la 0751.261.479. Dacă optezi pentru petrecere cu escape sau cu Aventura parc, Laetiția Nicolescu este persoana de contact, iar pe ea o găsești la 0751.092.780. Ambele te vor impresiona plăcut, iar experiența lor cu spectatorii cei mici le face să fie magneți de îmbrățișări și pupici de la cei mici.

Fie că vine ziua copilului tău, fie că ai auzit alți părinți care se întreabă care e cea mai bună variantă, îți spun cu mâna pe inimă că aici vă veți crea cele mai frumoase amintiri. Iar dacă nu am dreptate, dau eu un tort cu ciocolată!

PS: credeai că Opera Comică se oprește la atât? Niciodată! Din această stagiune la sfârșit de an școlar sau de semestru, poți face serbarea copiilor chiar la teatru. De acest program se ocupă colega noastră Raluca Bârsan pe care o poți suna pentru mai multe detalii la 0751.186.012

Pupici,

Miriam