O droaie de mici fapte ce-ntregesc imaginea Capitalei de la-nceputul anilor ’40.

Lipsa mijloacelor de transport auto – era, totuși vreme de război și camioanele și autobuzele particulare participau, de voie, de ne-voie la efortul comun – făcea ca societate de distribuție a carburanților să-ncerce alimentarea stațiilor din oraș folosindu-se de rețeaua de tramvai existentă.

Altă încercare? Tot cu tramvaiul, pe vreme de noapte, să se asigure aprovizionarea piețelor. Ideea revenea, 40 de ani mai tîrziu – în vremuri pocite și grele din alte motive -, cînd s-au improvizat troleibuze pentru transportul bunurilor. „Circul foamei” din Pantelimon avea linie de tramvai, cică tot în ideea aducerii mărfurilor pe șine (care mărfuri, în penuria anilor ’80, ați zice?)

Succesul incontestabil al noilor pasaje inferioare din partea de nord a dat naștere unor frumoase planuri: căile ferate dinăuntrul Capitalei ar fi avut șansa să mai fie operaționale dacă s-ar fi construit pasaje asemănătoare la Cotroceni, Rahova și Colentina. Dar, fiindcă sistematizarea avută în vedere-n anii ’30 socotea că liniile astea oricum ar trebui mutate mai spre periferie, nu s-a mai complicat nimeni.

Cine se gîndea că bazinul „Lido” ar fi putut deveni sală de spectacole, că Radio-difuziunea s-ar fi putut construi la Triumf, că ideea de-a avea ditai spital la periferie n-a fost o toană recentă?

Că… idei au fost… au fost mereu?

Că legătura dintre corpurile depărtate ale spitalelor se putea face, convenabil, subteran? Filantropia, de asemenea, a folosit sistemul atît de simplu.

Că-n Ferentari fusese un pod?

… și că sincronizarea ceasurilor publice… mergea ceas.

Sursa – colecția „Gazeta Municipală”