ATUNCI ŞI ACUM: Biserica Italiană

Monument istoric şi de arhitectură, Biserica Italiană este situată pe Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 28, la mică distanţă de Piaţa Universităţii.

Biserica a fost ridicată între 1915-1916, după planurile arhitecţilor Mario Stoppa şi Giuseppe Tiraboschi, cu fonduri din partea regelui Italiei, Vittorio Emmanuel III, a Papei, a Legaţiei Italiei şi a comunităţii italiene din România, potrivit lucrării „Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” (Editura Meronia, 2011). Cei doi au avut ca model biserica Santa Maria delle Grazie din Milano, construită în stil lombard sau romanic timpuriu. Construcţia a fost încheiată în 1916 şi a fost sfinţită de Arhiepiscopul Raymond Netzhammer, potrivit https://arcb.ro/.

Biserica Italiană face parte dintr-un ansamblu ce mai cuprinde un turn-clopotniţă (campanilla) şi locuinţa, cu un etaj, pentru personal (construită în 1924; între 1968-1989 aici a funcţionat Şcoala Italiană), cu o curte în faţă, toate făcând corp comun cu biserica. Clădirile ansamblului au fost construite în acelaşi stil şi au faţadele din cărămidă aparentă, ornamentate cu fâşii realizate în tehnica sgraffito. Biserica, având o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 17 metri, face parte din categoria bisericilor padovane cruciforme, cu cupolă şi colaterale, prevăzute la etaj cu tribună, pe latura de nord, şi cu orgă, pe cea de sud. 
 

Poza 1 – Biserica Italiană din Capitală, 1995/AUREL VIRLAN/Arhiva istorică AGERPRES


Poza 2 – Biserica Italiană, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Altarul este separat de naos printr-un cancellus (balustradă), cuprinzând şi baptiseriul, realizat din marmură de Carrara. În interior, timpanele arcelor şi cupola sunt pictate al fresco (pe zidul ud), pictura altarului înfăţişând un trunchi de arbore cu multe ramuri, pe care sunt figurate biserici din Italia. 

La începutul secolului XX, comunitatea italiană număra aproximativ 7.000 de membri, dar s-a redus odată cu venirea la putere a regimului 

comunist. Ctitorul bisericii, părintele Antonio Mantica, a fost arestat în 1950 şi condamnat la 15 ani de închisoare. Între 1950-1952, în locul lui a slujit preotul Clemente Gati, la rândul lui arestat şi condamnat. 
    
Biserica a fost mai mult sau mai puţin închisă până în 1968, când în urma unei vizite a primului-ministru al Italiei, Amintore Fanfani, s-a hotărât redeschiderea ei. A rămas deschisă până în 1989 doar pentru demnitarii italieni, fiind oficiate slujbe de cinci ori pe an. 

 
 Poza 1 – Biserica Italiană, 1996/PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES


 Poza 2 – Biserica Italiană, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Afectată de cutremurul din ’77, biserica a necesitat lucrări de consolidare şi restaurare. Între 1978-1980, pe peretele din spatele corului a fost realizat cel mai mare panou decorativ din ceramică din ţară, de pictorul Mihu Vulcănescu (1937-1994). Altarul dintr-un singur trunchi de lemn este opera sculptorului George Apostu (1904-1968), alte lucrări fiind executate de artiştii Constantin Mara şi Popescu.  În 1997, pe uşa de intrare în biserică au fost montate 4 basoreliefuri din bronz, opera sculptorului Andrei Marina, notează lucrarea „Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” (Editura Meronia, 2011).

 La 1 noiembrie 1990, a fost reactivată Parohia Bisericii Italiene. Biserica a fost deschisă publicului larg, slujbele şi liturghiile ţinându-se în italiană, germană, română şi poloneză. AGERPRES